Sunt sigur că, în cele din urmă, vom putea acoperi daunele pe care preşedintele Trump le provoacă acestei ţări. Dar în privinţa daunelor pe care el le provoacă lumii, ei bine, asta e o altă poveste. Şi asta pentru că, aşa cum este cazul cu cea mai mare parte a programului său, politica externă a lui Trump este contradictorie, deşi, în definitiv, de autoapărare. El vrea să conducă - firea sa vorace, dar totuşi şubredă, nu doreşte altceva - dar nu ştie cum. El nu înţelege că nu toate "vacile sfinte" trebuie sacrificate. Rezultatul e abdicarea nesăbuită de la cârma americană spre dezamăgirea aliaţilor şi spre încântarea adversarilor, potrivit Washington Post, citat de Rador.
În această săptămână, Trump pleacă la Bruxelles pentru un summit NATO şi la Helsinki pentru a întâlnire în tête-à-tête cu preşedintele rus Vladimir Putin. Întrebarea care se pune este dacă el va continua să prejudicieze relaţiile transatlantice - o piatră de temelie a relaţiilor internaţionale după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial - mai puţin sau mult.
De la instalarea în funcţie, Trump şi-a ieşit din fire şi s-a răţoit la ceilalţi membri ai NATO pentru că nu fac cheltuielile promise - 2% din PIB - pentru apărare. El a readus problema pe tapet în cursul zilei de luni, când s-a plâns pe Twitter că "Statele Unite cheltuiesc mai mult decât oricare altă ţară membră NATO. Nu e corect, şi nici acceptabil. Deşi aceste ţări şi-au mărit contribuţiile după instalarea mea în funcţie, ele trebuie să facă mult mai mult. Germania înregistrează un procent de 1%, iar Statele Unite, 4%, iar Europa profită de NATO mult mai mult decât SUA".
Oare, chiar aşa? Poate în mintea-zero a lui Trump, dar nu şi în realitate. Da, celelalte ţări membre NATO trebuie să-şi majoreze cheltuielile aşa cum au promis. Dar numai o singură ţară membră a invocat cel mai important beneficiu de pe urma NATO, respectiv, Articolul 5, care prevede că un atac la adresa unei ţări reprezintă un atac la adresa tuturor membrilor: Statele Unite, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie.
Trump a mai pretins, în mod fals, că Statele Unite înregistrează un deficit comercial de $151 miliarde cu Europa. Asta reprezintă aproximativ deficitul în produse, dar dacă sunt luate în consideraţie şi serviciile, deficitul actual este de $101 miliarde.
Obsesia lui Trump legată de cheltuielile militare ar avea sens dacă s-ar înscrie într-o tentativă de reducere a bugetului SUA pentru apărare. Dar Trump a propus o creştere majoră a cheltuielilor Pentagonului, care, în anul fiscal 2019, ar atinge $686 miliarde. Aversiunea sa faţă de NATO pare să fie motivată nu de nişte eventuale economii, ci de evidenta sa antipatie faţă de cancelarul german Angela Merkel şi de o proastă înţelegere a ceea ce înseamnă de fapt deficitul şi excedentul bugetar.
S-ar putea ca aliaţii europeni să nu fie îngrijoraţi atât de comportamentul lui Trump la Bruxelles cât de ceea ce ar putea el să spună sau să facă la întrevederea cu Putin, al cărui acord el pare să-l dorească atât.
Îl las pe consilierul special Robert S. Mueller III să spună dacă sinistrele motive ale dorinţei evidente a lui Trump de a trece cu vederea multele abateri ale lui Putin din trecut - am să menţionez numai câteva: tentativele lui Putin de a submina democraţiile occidentale, inclusiv pe a noastră; anexarea ilegală a Crimeii; încălcarea drepturilor omului şi îngrădirea libertăţii de opinie, inclusiv cea a presei; presupusele sale asasinate comise la adresa disidenţilor din străinătate inclusiv tentativa de asasinat a unui fost spion rus din Marea Britanie cu o substanţă paralizantă datând din epoca sovietică.
Va ignora oare Trump toate astea din dorinţa de a încheia o nouă alianţă între SUA şi Rusia? Este destabilizator însuşi faptul că aliaţii noştri s-ar putea gândi măcar la aşa ceva.
O bună parte din restul politicii externe a lui Trump este şi ea bizară. S-ar putea ca taxele vamale impuse unor produse din ţări aliate, precum Canada sau cele din Uniunea Europeană, să nu degenereze într-un război comercial, dar nu acesta ar fi cazul şi în privinţa Chinei. Mulţi economişti recunosc faptul că politicile comerciale ale Chinei sunt într-adevăr incorecte, dar şi că este mult mai probabil ca taxele lui Trump - nişte pârghii dure şi greoaie - să le facă mai degrabă rău decât bine angajaţilor americani.
Tot într-un mesaj de pe Twitter de luni, Trump a pretins că "s-ar putea ca China să exercite o presiune negativă" pentru a submina acordul nuclear convenit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Şi totuşi, Trump a mai scris că e sigur că Kim "va respecta contractul pe care l-am semnat şi, ceea ce este şi mai important, strângerea noastră de mână". Doamne Dumnezeule!
Am scris atunci, şi mai cred şi acum, că Trump a avut dreptate să se întâlnească cu Kim. Dar dacă preşedintele chiar crede în promiţătoarea strângere de mână a unui dictator criminal prin care el s-ar angaja să renunţe la nişte arme nucleare pe care le consideră necesare ca aerul pentru siguranţa lui, atunci preşedintele e nebun.
Trump oferă putere Rusiei şi Chinei în timp ce ia din puterea Statelor Unite şi din cea a alianţei atlantice. Asta zic şi eu măreţie!
de Eugene Robinson, The Washington Post (preluare Rador)
9
14
