Se pare că Theresa May a evitat o contestare imediată a sa, conservatorii eurosceptici bătând în retragere în faţa iniţiativei de lansare a unei tentative de debarcare a ei din funcţie. Jacob Rees-Mogg, preşedintele Grupului de cercetare al euroscepticilor europeni, a spus luni seara că el nu prevede un vot de neîncredere la adresa premierului britanic. Un alt parlamentar eurosceptic a spus că nu există "niciun (candidat) alternativă evident", iar un coleg eurosceptic a spus că nu există "nicio şansă" de contestare a conducerii guvernului, potrivit Financial Times, citat de Rador.

Theresa MayFoto: Agerpres/AP

Michael Howard, fostul lider al Partidului Conservator, i-a avertizat marţi pe legislatori să nu voteze o demitere a dnei May. "Eu chiar cred că ar fi extrem de nebunesc şi extrem de greşit ca cineva să trimită scrisori pentru a lansa o moţiune de cenzură la adresa premierului", a spus el pentru programul Today de la BBC Radio 4. El a adăugat: "Eu cred şi sunt încântat că bunul simţ pare a ieşi la iveală".

Luni noaptea, dna May a fost primită în aplauze tunătoare când s-a adresat Comisiei 1922 a conservatorilor, îndemnându-şi colegii să o susţină împotriva unui guvern laburist condus de Jeremy Corbyn. Parlamentarii care au plecat de la întrunire au spus că "atmosfera din partid este de susţinere pentru premier".

Deşi conservatorii eurosceptici ar putea obţine cele 48 de semnături ale parlamentarilor necesare pentru a impune un vot de încredere conform regulilor Partidului Conservator, ei ar întâmpina dificultăţi în adunarea celor 159 de voturi necesare pentru debarcarea premierului.

Un aliat al dnei May a spus: "Este posibil ca ea să fie constrânsă să forţeze alegeri în partid 'pe baza (principiului) acordaţi-mi susţinerea voastră sau demiteţi-mă'. Ar câştiga de departe".

William Hague, fostul secretar de externe, i-a avertizat şi el pe eurosceptici, marţi, că riscă să deraieze Brexit-ul dacă se vor alinia în spatele "romanticilor" de felul lui David Davis şi Boris Johnson, opunându-se dnei May.

Dl Davis a demisionat din funcţia de ministru pentru Brexit, duminică seara, iar dl Johnson s-a retras din postul de ministru de externe luni, declanşând o remaniere extinsă a cabinetului dnei May. Noul cabinet al dnei May, care îl include pe fostul ministru al sănătăţii, Jeremy Hunt, în rolul de ministru de externe, şi pe Dominic Raab în calitate de ministru al Brexit, s-a întrunit pentru prima dată marţi.

Într-un articol publicat de The Telegraph, Lord Hague scrie: "A fi un romantic în această problemă este foarte frumos, dar nu are nicio utilitate practică pentru ţară. Este o indulgenţă, nu o politică".

Atât dl Johnson cât şi dl Davis şi-au exprimat preocuparea că planurile dnei May vor menţine alinierea strictă a Regatului Unit la regulile stabilite de Bruxelles, după Brexit, iar dl Johnson a avertizat că propunerile ei vor atribui Marii Britanii "statutul unei colonii".

Dar David Gauke, ministrul justiţiei, a spus în cadrul programului Today, marţi dimineaţa: "Este o negociere şi aceasta necesită compromisuri de la ambele părţi, pentru a putea conveni un acord care să fie în interesul Regatului Unit şi în interesul UE27".

Totodată, el a avertizat că nu este indicat să se ajungă la un Brexit "fără acord", spunând: "Ceea ce le-aş spune acelor colegi ai mei... dacă sunt unii care cred că această (soluţie) este lipsită de suferinţe şi că o putem aplica cu mare uşurinţă, este că nici un acord nu va avea un impact negativ asupra electoratului nostru, asupra publicului britanic".

Financial Times (preluare Rador)