Administraţia Recep Tayyip Erdogan va destitui numeroase persoane din instituţii, în principal din armată şi poliţie, printr-un decret care va fi publicat vineri seară, anunţă premierul Binali Yildirim, citat de CNN, scrie Mediafax.

Recep Tayyip ErdoganFoto: Agerpres/AP

Turcia se află în stare de urgenţă în urma tentativei de lovitură de stat militară din 2016. Recent, Recep Tayyip Erdogan a câştigat un nou mandat de preşedinte şi a implementat un sistem prezidenţial, funcţia de prim-ministru fiind desfiinţată.

"Ultimul decret în cadrul stării de urgenţă va fi publicat în seara aceasta şi vor fi demiteri în multe instituţii. Cele mai multe destituiri vor avea loc în poliţie şi armată", a anunţat vineri premierul Binali Yildirim.

Autorităţile turce au arestat sau au destituit zeci de mii de persoane, în principal militari, jurnalişti, magistraţi şi profesori universitari, sub acuzaţia de implicare în tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 sau de susţinere acordată mişcării clericului Fethullah Gülen. Disidentul turc aflat în SUA a negat orice implicare în complotul militar. Cazul lui generează tensiuni în relaţiile dintre Ankara şi Washington, iar situaţia s-a deteriorat din cauza susţinerii acordate de SUA unor grupuri insurgente kurde din Siria şi a hotărârii Turciei de a cumpăra sisteme antiaeriene din Rusia.