Noul guvern socialist al Spaniei a aprobat, vineri, o măsură de a oferi tratament de fertilitate gratuit lesbienelor și femeilor singure, reinstaurând astfel un beneficiu anulat de către administrația conservatoare care a căzut în iunie, relatează Reuters.

Fertilizare in vitroFoto: MedLive.ro

Guvernul de austeritate al fostului premier Mariano Rajoy a eliminat tratamentul fertilității gratuite pentru aceste grupuri în 2014.

"Astăzi misoginia s-a încheiat", a declarat secretarul de stat pentru egalitate Soledad Murillo.

După aprobarea sa la o întâlnire a cabinetului de vineri, care a coincis cu manifestațiile de celebrare a Pride-ului LGBTI din Madrid, măsura va intra în vigoare în ianuarie 2019, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului Isabel Celaa.

Până acum, noul premier Pedro Sanchez a primit două bărci cu migranți pe care țările vecine le-a refuzat, a numit un cabinet dominat de femei și a pledat pentru pregătirea judecătorilor în probleme de gen.

Spania are una dintre cele mai scăzute rate ale natalității din Europa. Anul trecut numărul total al deceselor a depășit numărul nașterilor cu cel mai mare ritm de la începutul înregistrărilor în 1941.