Cancelarul austriac Sebastian Kurz a acuzat joi unele "grupuri de migranţi din Afganistan şi Cecenia, de exemplu" că aduc parţial un nou antisemitism în Europa, informează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Avem - printre grupurile de migranţi veniţi din Afganistan, de exemplu, sau ceceni - cele mai mari probleme de integrare" faţă de alţi migranţi veniţi din alte ţări ale Europei, a spus Kurz în cursul unei conferinţe de presă în faţa jurnaliştilor străini la Viena.

Afirmând că se bazează pe statistici şi studii asupra integrării diferitelor grupuri de străini în Austria şi adăugând că "nu trebuie niciodată generalizat", Kurz a relatat diferitele probleme întâlnite în special cu aceste grupuri, potrivit Agerpres.