Autoritățile din Coreea de Sud au decis reducerea numărului maxim de ore pe care o persoană le petrece la serviciu de la 68 la 52 de ore pe săptămână, relatează CNN, citat de Mediafax.

Imagine din Coreea de SudFoto: Hotnews

Coreea de Sud este pe locul trei din cele 37 de țări monitorizate de Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, în ceea ce privește numărul de ore lucrate pe săptămână. În anul 2017, numărul mediu de ore lucrate de un cetățean al Coreei de Sud a fost de 38,9 ore pe săptămână (2024 de ore pe an).

Decizia de limitare a timpului pe care coreenii îl petrec la serviciu a intrat în vigoare sâmbătă.

Pentru început, legea vizează doar companiile care au mai mult de 300 de angajați. Pentru companiile mai mici, legea va intra în vigoare în anul 2020 sau 2021.

Mexicul este pe primul loc în ceea ce privește timpul pe care oamenii îl petrec la serviciu, cu aproximativ 43,4 ore pe săptămână, sau 2.257 ore pe an. Pe locul doi se află Costa Rica, cu aproximativ 41,9 ore pe săptămână, sau 2.179 pe an.

La polul opus se află Germania și Danemarca, cu o medie de 1.356 și 1.408 ore pe an, ca atare aproximativ 26, respectiv 27 de ore lucrate pe săptămână.

„Implementarea acestei măsuri va fi un proces interesant”, a declarat Ellen Kossek, profesor al Universității Purdue. „Consider că este un pas în direcția corectă. Coreea de Sud este îngrijorată de scăderea ratei de fertilitate din punct de vedere economic. Sunt de asemenea îngrijorați și în ceea ce privește sănătatea”, adaugă ea.

Coreea de Sud a avut o creștere economică foarte mare în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, datorită mai multor factori, printre care programul lung de lucru, cerințe ridicate în ceea ce privește educația și un procent mare de femei în câmpul muncii.

„Acest miracol economic va fi greu de menținut cu programul mai scurt de lucru”, a adăugat Kossek.