Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, au purtat o discuție telefonică în legătură cu acordul cu Siria, cel de-al cincilea summit al Mării Caspice și relațiile bilaterale dintre cele două țări, potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, potrivit Mediafax.

Serghei LavrovFoto: Captura YouTube

”Cei doi diplomați au discutat despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, cel de-al cincilea summit al Mării Caspice și câteva aspecte legate de acordul cu Siria”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe, conform agenției Tass.

Summitul dintre liderii celor cinci state din zona Mării Caspice, și anume Azerbaijan, Iran, Kazahstan, Rusia și Turkmenistan, va avea loc în luna august în orașul Aktau din Kazahstan.

Discuțiile dintre cele două țări preced summitul unde se așteaptă să se ajungă la o înțelegere privind statutul legal al Mării Caspice.