Congo a fost anul trecut cel mai mare producător de diamante din lume

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 1 iulie 2018, 14:53 Actualitate | Internaţional


Diamante
Foto: HotNews.ro
Cu o producţie anuală de 19 milioane de carate, Republica Democrată Congo a fost cel mai mare producător de diamante din lume în 2017, arată datele centralizate de Statista, potrivit Mediafax.

Congo este urmată de Federaţia Rusă (18 milioane de carate), Rusia fiind şi statul cu cea mai constantă producţie de-a lungul timpului, şi de Australia (14 milioane de carate).

În rândul celor mai mari producători se mai găsesc Africa de Sud, cu o producţie anuală de două milioane de carate (mai mică decât cea din 2016 cu tot atâta), Zimbabwe - de asemenea cu o producţie de două milioane de carate - şi Botswana, care a produs şase milioane de carate. Aceasta din urmă a înregistrat, pe parcursul anilor anteriori, şi cea mai mare scădere de producţie. Astfel, dacă în 2012 a produs 20 de milioane de carate, iar în 2011 totalul a ajuns la 23 de milioane, în intervalul 2012-2017 producţia a scăzut până la 6-7 milioane de carate.

Şi Canada ar putea fi inclusă în rândul celor mai mari producători, în 2016 totalul canadian de diamante ajungând la 13 milioane de carate - a treia cea mai mare productie din lume în acel an. Statistici cu privire la producţia Canadei din 2017 nu există, dar estimările pe 2018 arată o producţie a Canadei de 20,3 milioane de carate.

În total, la nivel global, în 2017 producţia de diamante a atins cifra de 134 de milioane de carate.

În privinţa celor mai mari rezerve de diamante, acestea se găsesc în Federaţia Rusă (650 de milioane de carate), Republica Democrată Congo (150 de milioane de carate), Australia (120 de milioane), Botswana (90 de milioane) şi Africa de Sud (70 de milioane). Alte 90 de milioane de carate sunt împărţite între diverse alte ţări, cum ar fi Canada, Sierra Leone, Tanzania sau Namibia.



















1024 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Parcă a avut un susținător de-al președintelui SUA (Duminică, 1 iulie 2018, 16:40)

    Nyk1 [utilizator]

    ...O melodie pe această temă:

    https://www.youtube.com/watch?v=92FCRmggNqQ


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version