Președintele afgan Ashraf Ghani a anunțat sâmbătă că a ordonat reluarea operațiunilor militare împotriva insurgenților afgani, după un armistițiu unilateral de mai multe zile declarat de Administrația de la Kabul, informează agenția de știri Reuters, citată de Mediafax.

Talibani (foto arhiva)Foto: Captura YouTube

"Decizia este acum a talibanilor, dacă vor să continue să ucidă ori să se alăture procesului de pace", a declarat Ghani, lansând un nou apel la inițierea de negocieri de pace.

La începutul lunii iunie, Administraţia de la Kabul a declarat un armistițiu unilateral, ce era programat să se încheie pe 20 iunie, acesta fiind valabil doar pentru talibani, nu şi pentru alte grupări militante, precum Stat Islamic.

Mişcarea talibanilor afgani a acceptat doar un armistițiu de trei zile, cu ocazia sărbătorii musulmane Eid Al-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a extins ulterior cu zece zile armistiţiul unilateral. Unele persoane au criticat armistiţiul ce permite talibanilor să intre liberi în zone controlate de forţele guvernamentale, inclusiv în capitala ţării, Kabul.

A fost pentru prima dată de la izbucnirea războiului, în anul 2001, când talibanii au acceptat un armistițiu.

În pofida speranțelor create de armistițiu, oficiali militari afgani și diplomații străini de la Kabul sunt sceptici în privința șanselor inițierii unor negocieri de pace.

De altfel, insurgenții talibani au reluat atacurile împotriva forțelor guvernamentale la scurt timp după încheierea armistițiului de trei zile cu ocazia sărbătorii musulmane Eid Al-Fitr.