​Actrița americană Susan Sarandon s-a numărat printre cele 575 de femei arestate joi, la Washington, după ce au participat la un protest față de politica privind imigranții a lui Donald Trump, organizat la Departamentul de Justiție din Senat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Mediafax, actrița Susan Sarandon a transmis mesaje pe platforma de socializare online Twitter în timpul protestului. Femeile au afișat pancarte cu mesajul "Ne pasă", o referire la un text imprimat pe o jachetă purtată de prima doamnă a SUA, Melania Trump, în timp ce a efectuat o vizită la un centru pentru imigranți, săptămâna trecută.

De asemenea, protestatarele au scandat mesaje precum "Ce vrem? Familii libere!" și "Așa arată democrația". Protestatarele au fost arestate, puse sub acuzare și apoi eliberate. Protestul a fost organizat de Marșul Femeilor (Women’s March) și de Centrul pentru democrație populară (Center for Popular Democracy). Săptămâna trecută, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat o ordonanţă executivă prin care se va evita separarea copiilor de părinţii imigranţi. Administraţia de la Washington este criticată dur pentru că a separat copiii imigranţilor de părinţi la frontiera cu Mexicul.

Autorităţile americane au început să îi aresteze preventiv pe imigranţii care intră ilegal în Statele Unite, iar copiii acestora sunt transferaţi în centre speciale. Secretarul american pentru Securitate Internă, Kirstjen Nielsen, a elaborat o ordonanţă executivă pentru evitarea acestor situaţii. Ordonanţa prevede noi proceduri, prin care copiii nu vor mai fi separaţi de părinţii depistaţi că intră ilegal în Statele Unite.

În vârstă de 71 de ani, actriţa americană Susan Sarandon, nominalizată de cinci ori la premiul Oscar, a primit în această distincţie în 1996, pentru rolul principal din "Culoarul morţii/ Dead Man Walking". Susan Sarandon este, de asemenea, o susţinătoare a campaniilor pentru drepturile omului şi a militat în ultimii 30 de ani pentru diverse cauze liberale. Actriţa s-a opus în mod public, în 2003, campaniei militare americane din Irak.