Premierul Bulgariei s-a pronunţat pentru închiderea frontierelor externe ale UE

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 25 iunie 2018, 6:18 Actualitate | Internaţional


Boiko Borisov
Foto: Wikimedia Commons
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, s-a pronunţat la reuniunea extraordinară din parlamentul de la Sofia, dedicată migraţiei, pentru închiderea imediată a frontierelor externe ale UE:

"Aici, poziţia noastră este responsabilă la nivel naţional şi este clară pentru toată lumea. Cu ani în urmă, în toate consiliile, am avut întotdeauna aceeaşi poziţie. Mi-am avertizat colegii că vom ajunge până aici.

Ei mi-au dat diverse explicaţii, nu au crezut, au accentuat pe omenie în Europa. Fără îndoială, Europa este cea mai umană în acest sens, dacă vă amintiţi, eu pentru prima dată am spus că ar trebui să facem centre de cazare şi de securitate în afara UE, în apropiere de zonele de conflict. Unii dintre colegii mei m-au acuzat de faptul că acest lucru era în favoarea Turciei sau în favoarea celor care se luptau în Siria.

Da, dar în Iordania sunt 2 milioane de refugiaţi şi nu sunt în Europa, noi plătim pentru asta în UE. Primul punct din ceea ce am susţinut întotdeauna  este închiderea imediată a frontierelor externe ale UE. Să se investească atât cât este necesar în nave, poliţişti de frontieră, Frontex, dacă este necesar, să se creeze o poliţie de frontieră comună, însă cuvântul 'val de refugiaţi' înseamnă val.

Cu toţii avem experienţe recente legate de inundaţii şi ştim că valul trebuie să se oprească mai întâi, iar apoi trebuie să se cureţe, să se repare şi să se acorde ajutorul necesar după dezastru. Acelaşi lucru este acum în Europa.

Exportul democraţiei pe care l-am făcut în cadrul NATO şi UE s-a dovedit a fi un eşec complet. De aceea diplomația a eşuat şi eu personal mă aştept ca la întâlnirea din luna iulie dintre Trump şi Putin să se pună capăt acestui război din Siria.

Primul aspect asupra căruia voi insista să fie adoptat este închiderea urgentă a frontierelor externe, la punctele de graniţă să fie acceptate doar persoanele care fug de război", a remarcat premierul bulgar.

Borisov a precizat că abia atunci când procesul este garantat şi nu există noi migranţi, cei care fug de război trebuie îngrijiţi şi apoi trimişi să-şi recupereze ţările distruse, potrivit BNR și Rador.



















447 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version