Planul italian este gata. Va fi un plan plin de propuneri, cu cinci puncte principale care, după cum explică surse de la Palatul Chigi, se vor învârti în jurul unei chestiuni indispensabile: "A luat sfârşit politica în doi timpi: mai întâi taxele şi, apoi, se va vedea: ori vor exista contexte necesare în angajamentele reciproce şi în acoperirea financiară necesară", ori Italia nu este de acord şi atunci se riscă o ruptură răsunătoare la summitul formal al Uniunii Europene, fixat pentru 28 iunie, tot la Bruxelles, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Giuseppe ConteFoto: Presidenza della Repubblica

Teama de un eşec, vineri seara, la Palatul Chigi părea consolidată după declaraţiile Angelei Merkel: nu a părut încurajatoare renunţarea la un pact general şi preferinţa pentru "acorduri bilaterale şi multilaterale". o întâlnire - cea de la sfârşitul lunii iunie - care, dincolo de retorica sistemului mediatic, are o valenţă epocală. Acest lucru este încurajat şi de Matteo Salvini care, într-un interviu acordat săptămânalului german "Spiegel", a spus că "într-un an se va decide dacă Europa va mai exista".

Giuseppe Conte este nevoit să interpreteze un rol complicat pe tema imigraţiei. Indicii de popularitate şi de încredere ai lui Conte sunt superiori chiar şi faţă de cei ai lui Salvini.

Tot atât de complicată este şi munca lui Conte în camerele romane secrete, unde se află pentru a scurta distanţele dintre Di Maio, Salvini şi "a treia arie", compusă din personalităţi independente, precum ministrul de Externe, Enzo Moavero şi ministrul Economiei, Giovanni Tria, spre care privesc atât şeful statului Mattarella, cât şi liderii de la Bruxelles, Berlin şi Paris. Toţi sunt conştienţi că, în zilele următoare, ar putea avea loc un meci decisiv, pentru viitorul politic al Angelei Merkel şi al întregii Europe. Şi se va juca pe terenul migranţilor.

Dosarul despre care va vorbi Conte, duminică, are cinci puncte. Primul: regulamentul de la Dublin trebuie anulat, nu reformat. În aşteptarea unei rescrieri integrale, acel regulament - scris în 1990 când se prăbuşeau regimurile comuniste, pentru a reglementa fluxurile la frontierele terestre, şi nu maritime - trebuie să continue să reglementeze acel tip de mişcări. Cu alte cuvinte, Italia va cere ca Dublin să se aplice numai la frontierele terestre. Al doilea: Italia va cere un angajament formal pentru a acoperi suma ulterioară de jumătate de miliard de euro necesar pentru a iniţia Trust Fund Africa, care este analizat pentru a favoriza în acea zonă a lumii oportunităţi alternative la traficul de migranţi.

Al treilea: crearea, cât mai curând posibil, a centrelor de asistenţă pentru migranţi, definite impropriu hotspoturi, în toate ţările de tranzit, platforme din care să se organizeze repatrierile. Al patrulea: stabilirea de fonduri europene pentru repatrierile asistate. Al cincilea: trebuie stabilit, în mod formal, contextul intervenţiilor care ar trebui decise şi definitivate.

Cu alte cuvinte, Conte, Salvini şi Di Maio sunt pe deplin de acord că politicile de filtrare şi de reținere care trebuie luate în considerare pentru "frontul african" trebuie să fie finanțate și să înceapă imediat, nu în viitor și, în același timp, cu celelalte care vor afecta migranții care urmează să fie redistribuiţi.

articol La Stampa, preluare Rador