Turcia organizează duminică alegeri parlamentare și prezidențiale, pe fondul creșterii șomajului și inflației, ce lovesc dur în clasele de jos ale societății turce și în micii comercianți, aceștia fiind principala bază electorală a președintelui Recep Tayyip Erdogan, care vrea consolidarea puterii, scrie Mediafax.

TurciaFoto: Agerpres

”Inflația în domeniul alimentației a ajuns la 30%. Oamenii nu își mai pot permite să cumpere carne. Lintea costă șase lire, năutul opt lire, fasolea zece lire. Poporul nu își mai permite să cumpere nici măcar fasole”, a declarat săptămâna trecută, în timpul unui miting electoral care a avut loc în cartierul de clasă medie Üsküdar din Istanbul, contracandidatul Muharren Ince.

În ciuda sloganelor populiste ale aspirantului la postul de președinte al Turciei, există o realitate care amenință să aibă un impact asupra prezenței la urne și anume să umpli cămara votantului de clasă medie costă din ce in ce mai mult. Opoziția revendică în aceste ultime zile de campanie, preocupările de bază ale turcului de rând. Rata șomajului tinde să crească, în momentul de față fiind de 10,1%. Însă un procent de 16,1% din populație îl reprezintă tinerii, în rândul cărora rata şomajului este de 17,1%. Inflația, chiar dacă este departe de anii haotici de dinainte de ascensiunea la putere a lui Recep Tayyip Erdogan și a partidului său Justiție și Dezvoltare (AKP), a ajuns la 12,5% în luna mai și continuă să crească.

Această creștere afectează direct clasele de jos și micii comercianți ce constituie baza tradițională de votanți ai lui Erdogan.