Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a comentat pe facebook invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinău, câştigate de Andrei Năstase, candidatul Partidului "Platforma Demnitate şi Adevăr" (PPDA), spunând că acesta ar fi trebuit lăsat să preia funcţia, pentru a vedea toată lumea "cât de steril e în faţa problemelor reale, unde populismul nu ajută", concluzia sa fiind că "cine sapă groapa altuia cade singur în ea", notează news.ro.

Igor DodonFoto: Facebook / Igor Dodon

"Acum, Andrei Năstase a fost victimizat şi izbăvit de povara conducerii Chişinăului, cu care el nu s-ar fi isprăvit, din cauza incompetenţei sale şi lipsei de experienţă administrativă. Poate era mai bine ca lui Năstase să-i fie oferită posibilitatea să-şi demonstreze capacităţile sau incapacităţile sale de conducator, să vadă toată lumea cât de steril e în faţa problemelor reale, unde populismul nu ajută. În orice caz, aşteptăm decizia finală a Judecăţii", scrie Dodon.

El susţine că este vorba despre standarde duble ale justiţiei.

"Decizia judecăţii în privinţa alegerilor din Chişinău ridică multe semne de întrebare. Noi cunoaştem care sunt încălcările lui Andrei Năstase, dar care sunt încălcările lui Ion Ceban? Daca s-a mers pe asa decizii cardinale, de ce Ion Ceban nu a fost declarat câştigător al alegerilor, odată ce contracandidatul său a fost exclus pentru încălcarea legislaţiei? Nu exista nici o plingere, contestare in instanta impotriva lui Ion Ceban. Mi se pare că aici avem de-a face iarăşi cu standarde duble şi justiţie selectivă. Dacă făcea Ion Ceban ceea ce făcuse Năstase în campanie, ar fi fost exclus încă din turul I", argumentează preşedintele moldovean.

El consideră că "cineva se teme tare ca socialiştii să nu beneficieze de sprijin din străinătate în alegerile parlamentare" şi că "precedentul lui Năstase, care a profitat de susţinere directă de la politicieni străini în campania electorală, eurounioniştii de la guvernare l-au considerat prea periculos în perspectiva parlamentarilor".

"Vă amintesc că această normă legală a fost creată de la început împotriva socialiştilor, în aprilie 2015, la iniţiativa PLDM. Atunci au vrut să stopeze avîntul politic al socialiştilor, dar acum a devenit victimă a acestei norme legale tocmai candidatul susţinut de PLDM – Năstase. Ştiţi proverbul moldovenesc: cine sapă groapă altuia, singur cade în ea", conchide Igor Dodon.

Judecătoria Chişinău a invalidat alegerile locale care au avut loc în capitala Republicii Moldova în 3 iunie. Andrei Năstase, candidatul Partidului "Platforma Demnitate şi Adevăr" (PPDA), care a câştigat scrutinul, spune că va contesta decizia la Curtea de Apel.