Coreea de Nord ar putea restitui în curând un prim grup din 200 de loturi de rămăşiţe pământeşti ale soldaţilor americani, ucişi în timpul Războiului Coreei, conform unui acord încheiat acum o săptămână de preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un, informează miercuri AFP, citând un responsabil de la Washington, potrivitAgerpres.

Steagul Coreii de NordFoto: Wikipedia

"Pregătirile continuă" pentru primirea rămăşiţelor umane, conform unui document semnat de preşedintele american şi liderul nord-coreean în cadrul summitului lor istoric din 12 iunie în Singapore, a indicat acelaşi oficial.

De fapt, a adăugat el, "aceasta s-ar putea face în zilele următoare".

Al patrulea punct al acordului comun prevede că "Statele Unite şi RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) se angajează să recupereze rămăşiţele prizonierilor de război şi celor daţi dispăruţi în lupte, inclusiv repatrierea imediată a celor deja identificate".