Jared Kushner şi Jason Greenblatt, primiţi de Abdullah al II-lea al Iordaniei

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 19 iunie 2018, 23:12 Actualitate | Internaţional


Jared Kushner
Foto: Wikipedia

Consilierul şi ginerele preşedintelui american Jared Kushner şi emisarul special Jason Greenblatt au discutat marţi cu regele Iordaniei Abdullah al Ii-lea, la Amman, despre eforturi în vederea găsirii unei soluţii la conflictul israeliano-palestinian, au anunţat surse oficiale americane, relatează AFP.

Kushner şi Greenblatt încep la Amman un turneu în care urmează să efectueze vizite în Israel, Arabia Saudită, Qatar şi Egipt, scrie presa.

Ei au discutat cu suveranul haşemit ”despre consolidarea cooperării (...), probleme regionale, situaţia umanitară în Fâşia Gaza şi eforturile administraţiei Trump în favoarea unei păci între israelieni şi palestinieni”, a anunţat într-un comunicat Ambasada Statelor Unite la Amman.

Iordania - un aliat al Statelor Unite şi una dintre cele două ţări arabe, alături de Egipt, legate printr-un tratat de pace cu Israelul - este un actor istoric în procesul de pace, dar şi un gardian al locurilor sfinte musulmane din Ierusalimul de Est.

Abdullah al Ii-lea l-a primit luni pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, într-o rară vizită, axată pe procesul de pace israeliano-palestinian, aflat în pană din 2014, şi cu privire la problema Ieruslaimului.

Potrivit cabinetului regal, el a reiterat în faţa liderului israleian ”necesitatea avansării către pace (...) pe baza soluţiei cu două state”, adică înfiinţarea unui stat palestinian care să coexiste cu cel israelian.

Această soluţie va permite ”crearea unui stat palestinian - pe liniile din iunie 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală - care să trăiască în pace şi securitate alături de israel”, a adăugat el.

Palestinienii revendică Ierusalimul de Est drept capitală a Palestinei, statul la care aspiră. Însă israelienii consideră Ierusalimul capitala lor ”eternă şi indivizibilă”.

Biroul de presă al lui Netanyahu a anunţat că scurta sa întâlnire cu Abdullah al II-lea a vizat problema Ierusalimului. ”Domnul Netanyahu a reiterat angajamentul Israelului de a respecta statu-quoul în locurile sfinte”.

Cu câteva zile înaintea turneului emisarilor preşedintelui Donald Trump, Autoritatea Palestiniană (AP) a subliniat, sâmbătă, că eforturile americane de pace sunt ”sortite eşecului”.

Autoritatea Palestiniană a blocat în urmă cu mai multe luni contactele cu Washingtonul, din cauza a ceea ce denunţă drept un parti-pris proisraelian revoltător al administraţiei Trump.

Trump a anunţat pe 6 decembrie că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, o decizie care i-a încântat pe israeliani, dar care a provocat o largă condamnare la nivel internaţional şi i-a înfuriat pe palestinieni.

Statele Unite şi-au transferat ambasada în Israel, pe 14 mai, de la Tel Aviv la Ierusalim.




















158 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version