Dacă ar fi existat un manual pentru dictatori, administrația Trump s-ar afla acum la capitolul „Instrumentalizarea religiei”. Săptămâna trecută, printr-un gest care a adus cu lansarea unui califat american, procurorul general Jeff Sessions a apelat la un verset din Biblie pentru a apăra politica departamentului său de a separa părinții imigranți de copiii lor la granița mexicană, declarând că Dumnezeu susține guvernul, potrivit The Guardian, citat de Rador.
„V-aș cita din apostolul Pavel și din porunca sa clară și înțeleaptă din Romani 13 de a te supune legilor guvernului, deoarece Dumnezeu a lăsat să fie guvern pentru propriile sale scopuri”, a declarat Sessions. „Procesele disciplinate și legale sunt bune prin ele însele. Aplicarea consecventă și corectă a legii este bună în sine și un lucru moral și care îi protejează pe cei slabi și îi protejează pe cei care respectă legea.”
Atunci când secretara de presă a Casei Albe, Sarah Sanders, a fost chestionată despre declarația lui Sessions și a fost provocată să prezinte pasajul din Biblie care afirmă că este moral să separi familii, ea a declarat: „Nu sunt la curent cu declarațiile procurorului general sau cu ce ar fi putut cita el, [dar] vă pot spune că este foarte biblic să aplici legea. Acest lucru se repetă în toată Biblia.”
E dificil de sesizat vreo coerență la politicile administrației Trump. Ele sunt rezultatul toanelor unui președinte care este un bărbat-copil și al indulgențelor [aici, în sensul religios, catolic - n.trad.] unei Case Albe slabe, cinice și ideologice. Nu există nici un plan coerent, doar o cursă nebună pentru a fi mereu pe placul unei baze electorale animate de resentimente și nemulțumiri. Însă există unele momente care semnalează o schimbare de viteză, care ne arată că - deși nu există o concepție - există o direcție. Forțele care l-au pus pe Trump la Casa Albă au plănuit o cale, iar ele vor continua să fie hrănite; iar această hrănire va fi apoi justificată prin orice fel de mijloace s-ar impune.
După Charlottesville, unde o femeie a murit călcată intenționat cu mașina de un bărbat cu vederi rasiste și pro-naziste, Trump a declarat că „ambele tabere” sunt de vină pentru violență. Aceea a fost o normalizare a ideii supremației albe. Atunci când Trump a adoptat o politică de a ataca presa, acela a fost un asalt contra răspunderii guvernamentale. Acum, utilizarea religiei de către administrația sa pentru a-și justifica legile este un nou pas într-o direcție alarmantă.
Nu numai că guvernul nu este supus răspunderii: el îndeplinește voința lui Dumnezeu. Nu are nimeni de ce să se preocupe de brutalitatea legii, doar obediența față de autoritate este importantă. Sessions, marele muftiu, și-a pronunțat fatwa [decret (sau opinie motivată) religios în islam - n.trad.].
Pentru aceia dintre noi care am crescut în lumea arabă, unde islamul este adesea invocat de regimuri „seculare” pentru a neutraliza opoziția politică, și care suntem obișnuiți cu această mascaradă a pietății, este înfiorător și totuși consolator să observăm evoluția autoritară a administrației Trump. Există un motiv pentru care acele regimuri refuză să renunțe la legile anti-blasfemie, într-atât de folositoare sunt ele la epurarea opozanților politici.
Este înfiorător să vezi religia folosită în acest fel într-o democrație liberală presupus sofisticată, și mai cu seamă acest element al ei, care reduce politica la simplă conformare. Dar este consolator, într-un mod macabru, să ți se demonstreze că nicăieri în lume oamenii nu au reușit să evolueze dincolo de instrumentalizarea religiei pentru a justifica tirania. Cel mai derutant aspect al acestei infiltrări a dictaturii în SUA nu este faptul că are loc: este faptul că are loc cu o predictibilitate atât de mare.
Teroarea doctrinei Trump nu constă în inovație, ci în imitare. Ultimele câteva luni sunt o dovadă că istoria nu e trecutul, că trecerea timpului nu implică neapărat progresul. Cuvintele citate de Sessions au mai fost folosite și în anii 1840 și '50 pentru a justifica sclavia. Când aboliționiștii argumentau că sclavia e crudă și că separarea familiilor constituie o violare a eticii religioase, ei au fost întâmpinați tot cu argumentul conformării religioase față de lege.
John Fea, profesor de istorie la Facultatea Messiah din Pennsylvania, a declarat pentru Washington Post: „Ori de câte ori Romani 13 a fost utilizat în secolele 18 și 19 - și Sessions pare să facă același lucru, deci din acest punct de vedere există o continuitate - era un mod de a manipula scripturile pentru a-ți justifica propria agendă politică.”
Invocarea pietății este de asemenea familiar de răsuflată atunci când este luat în calcul comportamentul acestui suveran sfânt, presupus vehicul al voinței lui Dumnezeu.
Trump este un bărbat împotmolit în acuzații de adulter, comis pe parcursul celor trei mariaje ale sale. Frecventarea bisericii de către el e rezumată de declarația sa conform căreia „nu i-am cerut niciodată iertare lui Dumnezeu”, iar el s-a referit la împărtășanie ca la „vinișorul meu” și „micul meu biscuit”.
Cu toate acestea, el a fost votat de 80% dintre creștinii albi evanghelici. Despre această improbabilă bază electorală creștină a lui, Amy Sullivan scria în New York Times că: „Deceniile de insuflare a fricii cu privire la democrați și la persoanele liberale din punct de vedere religios au funcționat. 80% dintre creștinii albi evanghelici ar vota împotriva lui Isus Cristos însuși, dacă el ar candida din partea democraților.”
Acesta este cel mai sinistru și cel mai puternic element al manualului unui dictator: pactul cu baza sa electorală. Fiecare politică și fiecare pronunțare trebuie să aibă în vedere ce semnifică ea pentru publicul ei țintă, nu ce înseamnă ea în sine. În cursul campaniei electorale, atunci când Trump a declarat că „acum nu mai auzi expresia «Crăciun fericit!»”, el nu exprima și nici măcar nu reflecta o îngrijorare sinceră privind erodarea valorilor creștine. El hrănea paranoia și furia nativistă, legate de rasă și identitate. Nu există o doctrină Trump, dar există un cod Trump, transmis alegătorilor săi de la amvonul Casei Albe.
Acolo unde alții văd copii panicați și părinți înnebuniți de disperare după ce au fost smulși de lângă odraslele lor, susținătorii lui Trump descifrează scena așa cum îi influențează Trump să o facă: temerile voastre sunt reale, voința voastră s-a îndeplinit, iar eu sunt executantul ei. Odată stabilită această linie de comunicare, nu prea mai există multe lucruri care o pot perturba, nici un apel la emoție ori la rațiune care să poată da roade. Este un cerc vicios de comunicare care nu are legătură cu valorile sau religia și nici măcar cu conservatorismul. Este vorba de prejudecata despre celălalt și de ura față de liberali, percepuți drept complici ai celuilalt.
Acelor americani care sunt șocați de faptul că texte biblice antice care predică obediența față de lege sunt invocate de demnitari ai Casei Albe, aceia dintre noi care am trecut prin experiența chinuitoare de a vedea texte sacre folosite pentru a justifica crime împotriva umanității le putem transmite multă compasiune, dar nu și consolare - precum și certitudinea că vor mai urma și altele.
articol The Guardian, preluare Rador
2
11
