Aviația israeliană a lansat noi atacuri asupra unor obiective militare Hamas

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 18 iunie 2018, 10:10 Actualitate | Internaţional


F-16 israelian
Foto: Wikimedia Commons
Aviaţia israeliană a efectuat luni nouă atacuri împotriva unor "obiective militare" ale Hamas în nordul Fâşiei Gaza, ca ripostă la trimiterea unor zmeie incendiare pe teritoriul israelian, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, citat de AFP.

Aceste atacuri au vizat două situri militare ale Hamas şi o unitate unde se fabricau arme, conform aceluiaşi comunicat, care nu precizează dacă aceste raiduri au făcut victime umane. După pietre, zmeiele şi baloanele incendiare au devenit simbolurile mişcării palestiniene de protest lansată la 30 martie în Fâşia Gaza pentru "dreptul la întoarcere" al palestinienilor alungaţi sau care şi-au părăsit locurile natale la crearea statului Israel în 1948.

De la sfârşitul lunii martie, peste 300 de incendii care au devastat mai multe mii de hectare de câmpie şi vegetaţie au fost înregistrate, conform serviciului de pompieri din Israel. Fâşia Gaza este controlată de mişcarea islamistă Hamas, inamic declarat al Israelului. Pentru cei care trimit aceste torţe zburătoare în această enclavă supusă unei blocade stricte de către Israel, acestea reprezintă o modalitate de a face rău israelienilor de cealaltă parte a barierei puternic păzite de armată, ţinându-se totodată la distanţă de tirurile israeliene care au făcut cel puţin 130 de morţi de la 30 martie.

Armata israeliană a rănit sâmbătă doi palestinieni care lansau baloane incendiare. O purtătoare de cuvânt a armatei a precizat că un "aparat aerian" israelian a tras în apropierea unui grup de palestinieni care lansa baloane incendiare. La 9 iunie, aviaţia israeliană a efectuat prima oară tiruri în apropierea unor palestinieni acuzaţi că pregăteau baloane de care erau ataşate dispozitive explozive. Armata israeliană a utilizat de asemenea drone pentru a intercepta astfel de baloane şi zmeie incendiare. Potrivit ministrului apărării Avigdor Lieberman, 400 de zmeie au fost interceptate din cele circa 600 lansate de la începutul acestei mişcări de protest. Israelul şi Hamas au purtat trei războaie din 2008.



















1201 vizualizari

  • +3 (17 voturi)    
    Ce diferenta... (Luni, 18 iunie 2018, 10:30)

    lukuss [utilizator]

    Atacuri cu zmee pe de o parte, avioane de lupta si drone de cealalta.
    • -1 (17 voturi)    
      foarte bine (Luni, 18 iunie 2018, 11:09)

      DSS [utilizator] i-a raspuns lui lukuss

      nu ai citit pana la capat se pare. peste 300 de incendii de partea cealalta a frontierei.
      n-ai mai comenta asa lejer daca ai locui in zona. Oamenii aia au dreptul sa traiasca in liniste fara sa le fie frica de teroristii din Gaza.
      Israelul s-a retras din Gaza, aia de ce nu pot sa-si vada de viata lor?
      • +1 (13 voturi)    
        aia? (Luni, 18 iunie 2018, 11:39)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui DSS

        Pentru ca traiesc intr-un bantustan (vezi wiki daca nu stii!) fara niciun drept si posibilitate de a construi ceva.
        • -2 (14 voturi)    
          nu-i adevarat (Luni, 18 iunie 2018, 11:58)

          DSS [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

          pot sa faca ce vor in Gaza, doar ca ei folosesc materialele de constructii care vin ca ajutoare ca sa faca tuneluri.
          ei nu fac spitale, case, ci rachete, tuneluri, arme artizanale, etc
          • +3 (13 voturi)    
            cat timp (Luni, 18 iunie 2018, 12:25)

            yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui DSS

            ramane blocada navala au tot dreptul sa riposteze si sa incearca sa o strapunga.
            • -4 (8 voturi)    
              de ce e blocada? (Luni, 18 iunie 2018, 13:00)

              DSS [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

              te-ai intrebat de ce exista blocada?
              Nu va fi pace cat timp arabii nu renunta la terorism si la pretentii absurde.
              Nu se va face pace fara concesii substantiale de ambele parti. Sa nu uitam ca exista un conflict pt ca arabii nu au acceptat primele rezolutii ONU care stabileau 2 state. daca le acceptau nu ar mai fi fost atatea razboaie si morti.
              Acum nu mai e posibila revenirea la situatia din 1948, asa ca trebuie sa lase nasul jos si sa gasesca impreuna cu evreii solutii la toate problemele
            • -5 (9 voturi)    
              Blocada... (Luni, 18 iunie 2018, 13:52)

              A.Corneliu [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

              Blocada a fost instituita TOCMAI pentru a ingreuna introducerea de mijloace de lupta pentru teroristi.
              Inafara de arme se poate aduce orice in Gaza.
              Dar tu prezinti realitatea cu capul in jos.
              Conform agendei prestabilite...
              • +2 (4 voturi)    
                Sa inteleg ca medicamentele pot trece? (Luni, 18 iunie 2018, 15:02)

                Lok [utilizator] i-a raspuns lui A.Corneliu

                Ca sincer nu cred ca blocada aia asigura doar demilitarizarea zonei Gaza.
                • 0 (2 voturi)    
                  Ai inteles bine. (Luni, 18 iunie 2018, 18:53)

                  A.Corneliu [utilizator] i-a raspuns lui Lok

                  Din pacate teroristii strecoara arme prin Egipt.

                  Ce alt obiectiv crezi ca mai poate avea blocada, din vreme ce Gaza a fost total evacuata de Israel?

                  Oricum Israelul nu are nevoie de Gaza, decat ca sa aibe liniste din partea ei.
      • 0 (0 voturi)    
        mosu' (Miercuri, 20 iunie 2018, 9:58)

        lukuss [utilizator] i-a raspuns lui DSS

        Se pare ca am fost prea subtil. Faceam o diferenta la nivel de popoare, civilizatie, dezvoltare, ci nu cu privire la faptul ca la atacuri cu zmee s-a raspuns cu atacuri de lupta. Diferenta e desi sunt in aceeasi zona, traiesc in aceeasi lume, unii sunt intr-o epoca, altii in alta. Unii ataca cu zmee, altii cu drone si avioane.

        Doar asa... de clarificare.
    • 0 (16 voturi)    
      terorism (Luni, 18 iunie 2018, 11:12)

      an_drei [utilizator] i-a raspuns lui lukuss

      Da.. in general se raspunde militar terorismului. Stai linistit ca daca avea miscarea terorista hamas drone si avioane, nu foloseau ei zmei.

      Comparatia nu e buna deoarece Israelul nu a trimis la lupta acele avioane. Israel doar "atinge" obiective militare, tinte specific, nu trage in civili asa cum se straduie toti sa prezinte situatia. Din Gaza vin rachete, mai nou incendii care lovesc unde apica.

      Daca Israelul ar ataca intradevar fasia gaza ar fii acuzati de genocid, pentru e Israelul e stat. Hamas sunt organizatie terorista. Fiecare din cele doua parti se comporta ca atare.

      Israelul nu a atacat niciodata din lipsa de ocupatie, sau cu dorinta de a cucerii ceva. De fiercare data cand ei au actinat militar a fost o reactie. Fie la provocari, fie chiar razboaie delclarate unde ei au castigat, si asa au si revendicat drepturi teritoriale.
      • +3 (11 voturi)    
        Hamasa n-a castigat alegerile? (Luni, 18 iunie 2018, 11:41)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui an_drei

        Alegeri la care au fost observatori israelieni si americani. Si la care Hamas a participat.
        Evident, daca organizatorii credeau ca hamas va castiga, nu-l primeau. Dar acum e prea tarziu...
      • +5 (11 voturi)    
        Israelul şi Hamas au purtat trei războaie din 2008 (Luni, 18 iunie 2018, 11:43)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui an_drei

        asa scrie in text. Si totusi n-au fosta cuzati de genocid....
  • -1 (7 voturi)    
    130 de morti? (Luni, 18 iunie 2018, 11:06)

    Lok [utilizator]

    Uau. Se misca repede Israelul. Cu un pic de efort pana la sfarsitul anului poate vedem Fasia Gaza libera.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version