Patru bărbați au fost condamnați la 25 de închisoare pentru moartea a 71 de migranți care au fost lăsați să se sufoce într-un camion abandonat în Ungaria, în august 2015, scrie BBC.

MigrantiFoto: Captura YouTube

Poliția a descoperit trupurile victimelor aflate deja în descompunere, în camionul înregistrat în Ungaria și abandonat în apropierea unui sat austriac.

Tragedia a avut loc într-un moment în care Europa se confrunta cu criza migranților.

Un afgan identificat drept liderul grupării a fost condamnat la 25 de ani, la fel și alți trei complici bulgari. Alți 10 membri ai grupării, toți bulgari, cu o singură excepție, au primit pedepse mai mici cu închisoarea. Cu toții au fost găsiți vinovați de trafic de persoane.

În 2015, Europa Centrală s-a confruntat cu un val de refugiați, mulți dintre ei provenind din Siria sau alte zone de conflict. Cei condamnați au dreptul la apel.

Majoritatea și-au recunoscut vina și au arătat că regretă faptele, în timp ce trei dintre bulgari au fost judecați în absență.

Victimele proveneau din Iraq, Afghanistan, Siria și Iran. Printre cele 71 de victime erau 8 femei și patru copii. Înghesuți într-un camion Volvo, se presupune că cele 71 de victime s-au sufocat în mai puțin de trei ore de la plecare.