Șeful opoziției grecești de dreapta, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat joi că va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului premierului Alexis Tsipras, pentru a bloca acordul încheiat între Atena și Skopje privind numele Macedoniei, relatează AFP.

Mitsotakis a precizat că moțiunea împotriva guvernului va fi depusă după-amiază.
"Vom vedea dacă există 154 de deputați (actuala majoritate guvernamentală din 300, n.r) să spună da semnării acordului" încheiat marți între Tsipras și omologul său macedonean Zoran Zaev, a spus Mitsotakis, reiterând respingerea unui "acord nefast".
Șeful partidului conservator Noua Democrație a spus că ”nu vom diviza grecii pentru a uni pe skopianoi”, a spus el în Parlament, folosind termenul folosit de greci pentru a-și desemna vecinii.