O serie de steaguri americane și nord-coreene, unele lângă altele, aliniate de-a lungul unei estrade. Doi bărbați urcă pe scenă venind din direcții opuse și apoi dau mâna. Pozează pentru fotografi. Apoi pleacă. Aceasta este imaginea, fotografia, pe care ambii bărbați voiau s-o proiecteze în toată lumea. Dar de ce?
Pentru Kim Jong-un este momentul reabilitării. Înțelepciunea politicii sale nucleare a fost confirmată: țara lui - minusculă, săracă, adesea flămândă și unde sute de mii de oameni au pierit în lagăre de concentrare nu foarte diferite de ale lui Stalin - a fost tratată ca un egal de către SUA. Dacă Kim nu și-ar fi continuat programul pentru rachete, dacă nu și-ar fi îmbunătățit capacitatea de a lansa rachete, președintele Trump nu s-ar fi aflat acolo.
Fotografii îl vor ajuta totodată pe Kim să-și rezolve o problemă importantă. Toți dictatorii se simt nesiguri pe ei, iar dictatorii absoluți sunt absolut mai nesiguri decât restul. Acum câțiva ani Kim a pus în scenă asasinarea elaborată a unchiului său, forțând restul elitei țării să-i privească rivalul în timp ce era dezmembrat de tirul mitralierelor antiaeriene. Teama și teroarea sunt o modalitate de a transmite că ești puternic; a inspira admirație și venerație este o alta. Steagurile și strângerea de mână vor consolida legitimitatea lui Kim și-l vor face și mai dificil de răsturnat de la putere.
În cazul lui Trump, această imagine se adresează problemei sale întrucâtva diferite a propriilor sentimente de nesiguranță. Juridic vorbind, legitimitatea lui este indiscutabilă. Și totuși, Trump pare adesea că-și face griji că ar fi invers. Ales fără o majoritate, Trump a susținut în mod repetat că ar avea una. Lipsit de orice educație politică și DE oricare altă calificare, Trump își conferă în schimb lui însuși calități intuitive, aproape mistice. Deocamdată, acestea nu l-au ajutat. În lumile complicate și nuanțate ale economiei și securității el nu a realizat nimic în afară de distrugeri: de acorduri, de instituții, ba chiar și a unei declarații anoste a G7, acum câteva zile. Însă la Singapore el a putut realiza ceva fără nevoia de a discuta chestiuni complexe, fără absolut nici un efort intelectual: o fotografie, o „realizare istorică”, imaginea unui negociator intuitiv care-și dorește „pace”.
Imaginile care sosesc din Singapore sunt de asemenea importante pentru Trump din cauză că el le-a creat. Atunci când se întâlnește cu aliații, Trump nu controlează scenariul și nici nu decide cu cine să se vadă. De fapt, imaginea care a ajuns să simbolizeze acea reuniune catastrofală și furioasă a G7 nu a fost creația lui proprie: a fost opera unui fotograf german, care o înfățișează pe cancelarul Angela Merkel aplecată peste o masă și adresându-i-se de sus în jos președintelui american, ca un părinte unui copil. În Singapore, din contră, Trump a controlat optica și chiar i-a acordat deliberat prioritate televiziunii locale, iar nu jurnaliștilor acreditați la Casa Albă. El s-a desfătat în această putere. „Faci o poză bună?”, l-a întrebat el pe cameraman. „Deci arătăm bine și chipeș și frumos și perfect?”
Cât despre substanța întâlnirii, ea lipsește cu desăvârșire. Hârtia semnată reiterează niște angajamente vagi anterioare. Ea promite „denuclearizarea”, exact ca și în trecut, dar fără nici un fel de substanță, tot ca în trecut. Se înțelege din ea că acum vor avea loc noi discuții despre alte discuții, dar discuții SUA-Coreea de Nord au mai existat și înainte. Dacă oricare alt președinte american, republican ori democrat, ar fi ieșit de la un asemenea eveniment, la care s-a cedat atât de mult și s-a primit în schimb atât de puțin, el ar fi fost făcut de rușine și, probabil, demonizat.
Însă Trump și Kim sunt doi bărbați care supraviețuiesc în politică prin faptul că insistă asupra propriilor versiuni de realitate. Amândoi dispun de câte o mașinărie de propagandă care va trâmbița un succes răsunător. Ambii vor fi aplaudați cu entuziasm de susținătorii fiecăruia dintre ei. Amândoi vor avea de câștigat în plan personal, chiar dacă țările lor nu vor câștiga nimic. Din acest punct de vedere, ea a fost într-adevăr, așa cum a apreciat Trump, „o întâlnire cu adevărat fantastică”.
Articol de Anne Applebaum, The Washington Post (preluare RADOR)
8
5
