Ruptura dintre Statele Unite și tradiționalii lor aliați din G7 deschide calea apariției unei noi ordini mondiale fragmentate, unde Donald Trump va negocia cu inamicii Washingtonului și unde relația SUA - China ar urma să impună ritmul mondial, scrie AFP.
"Suntem pe punctul de a asista la o subminare de către America a ordinii mondiale și a instituțiilor atent construite după al doilea Război Mondial?", s-a întrebat Fred Kempe, de la think tankul american Atlantic Council. Această ordine mondială a creat, printre altele, echilibrul între blocuri, coordonarea internațională, alianțe ce păreau indestructibile.
Distrugând întreaga structură multilaterală în numele intereselor americane, ieșind din acordul de la Paris asupra climatului, punând sub semnul întrebării liber-schimbismul comercial, promovând o politică externă dură (denunțarea acordului nuclear iranian, transferarea ambasadei americane la Ierusalim) și criticând atât aliați cât și adversari istorici, Donald Trump vrea să fie mai confortabil în fața singurului om care pare să conteze pentru el: Xi Jinping.
Vechea ordine
"Pentru Trump, există doar G2: SUA și China. Din cauza lui Trump, Europa trebuie să înțeleagă că era ordinii economice multilaterale s-a terminat", crede economistul elvețian Thomas Straubhaar, de la universitatea din Hamburg. Deoarece, dacă Washingtonul și Beijingul sunt adversari, împărtășesc aceeași neîncredere față de multilateralism.
Donald Trump "a văzut că vechea ordine a mondializării liberale s-a destrămat în 2008 (anul crizei financiare). El crede că Statele Unite nu mai sunt capabile să ofere lumii bunuri comune precum o structură de comerț liberalizat și securitate pentru aliații occidentali. El vede Statele Unite angajate într-o serie de relații bilaterale unde deficitul comercial este subiectul principal", afirmă economistul britanic Lord Meghnad Desai, afiliat laburiștilor.
La rândul său, "China nu vrea multilateralismul" tradițional, arată Jean-François Di Meglio, directorul cabinetului francez Asia Centre. "Ea creează o varietate de structuri, precum Organizația de cooperare Shanghai sau banca asiatică de investiții pentru infrastructuri, toate acestea vor da naștere fără îndoială unei alte forme de guvernanță", cu structură fluctuantă și asimetrică în privința subiectelor și părților implicate, explică el.
"Strategia America First a lui Trump și (sloganul) Visul chinez al lui Xi sunt bazate pe aceeași idee: că cele două superputeri au libertatea deplină pentru a acționa potrivit propriilor interese", arată și Brahma Chellaney, profesor la Center for Policy Research din New Delhi, într-un editorial publicat la finele lui mai.
În opinia sa, "ordinea mondială G2 pe care sunt în curs să o creeze merită cu greu să fie numită ordine. Este o capcană în care țările vor fi forțate să aleagă între Statele Unite ale lui Trump imprevizibile și adepte ale negocierilor bilaterale și o Chină ambițioasă și cu comportament de prădător".
"Relația dintre SUA și China va modela secolul XXI", spunea Barack Obama în 27 iulie 2009. Succesorul său pare să facă o realitate din asta, dar mult diferită de ce își imagina Obama la acea vreme, când Occidentul spera să facă Beijingul să accepte regulile jocului.
Capcana lui Tucidide?
Acest lucru nu înseamnă că Washingtonul și Beijingul se vor înțelege în detrimentul unor europeni dezorientați. Europenii nu și-au spus ultimul cuvânt și se confruntă și ei între ei.
Dar, Donald Trump, fost om de afaceri, pare să creadă ca se va descurca mai bine singur, liber de constrângerile multilateralismului. Este în curs de a negocia deficitul comercial cu Beijingul de o manieră mult mai constructivă decât invectivele schimbate cu vecinul său canadian, spre exemplu.
"Trump nu se înțelege atât de prost cu China și cu Rusia. Au divergențe, se pot înțelege pe anumite puncte. Exemplul ZTE este frapant: Washingtonul are un război comercial cu China și în același timp ajunge la un acord cu ZTE", gigantul comercial al telecomului alungat de pe piețele americane și în cele din urmă autorizat să revină, la capătul unei negocieri spinoase, crede Di Meglio.
Dacă ordinea mondială de după al doilea Război Mondial avea ca principală ambiție evitarea unei noi confruntări, imperativul păcii pare mai puțin presant în acest nou cadru pe cale să fie creat. Și unii se tem că peste lume vine "capcana lui Tucidide", concept teoretizat de americanul Graham Allison și potrivit căruia orice putere emergentă ajunge inevitabil în conflict, la un moment dat, cu puterea dominantă.
O teorie negată de chinezi. "Nu există așa numita capcană a lui Tucidide. Dar, dacă marile țări fac de manieră repetată erori strategice, ar putea să se precipite într-o astfel de capcană", spunea Xi Jinping în septembrie 2015.
Pentru Di Meglio, chinezii sunt "obsedați să nu repete greșelile trecutului, văd capcana, vor să încerce să o evite, chiar dacă la un moment dat pot avea motive obiective pentru o confruntare" pentru interesele lor strategice.
Despre capcana lui Tucidide
Istoricul grec a arătat că, atunci când o putere în ascensiune rivalizează cu puterea dominantă - așa cum a fostul cazul Atenei in fața Spartei, în Grecia antică, sau al Germaniei și Marii Britanii, în urmă cu un secol - evenimentul cel mai probabil este un război.
Tucidide scria, în urmă cu peste 2.400 de ani: "Ascensiunea Atenei și teama pe care acest lucru o inspira în Sparta au făcut razboiul inevitabil". Tucidide a identificat două motoare ale acestei dinamici: sentimentul puterii în ascensiune al importanței sale și nevoii de a avea o voce mai puternică și hotărârea puterii dominante de a apăra status quo-ul.
Când un conflict a aparut între Corint si Corcyra (Corfu, în prezent), Sparta a luat apararea Corintului, forțând Atena să-și sprijine aliatul. Astfel a inceput războiul peloponezian care s-a terminat 30 de ani mai târziu, cu Sparta câștigătoare. Dar ambele state erau în ruină și Grecia a devenit vulnerabilă în fața imperiului Persan.
4
7
