Cu numai un deceniu sau două în urmă, guvernarea globală era relativ simplă. SUA le spunea economiilor avansate din G7 ce să gândească, G7 îi spunea FMI-ului și altor agenții multilaterale ce să facă, și asta era tot. Ascensiunea Chinei și criza financiară globală au aruncat în aer ideea că SUA și G7 dețin suficientă legitimitate și greutate pentru a continua să dirijeze spectacolul - iar asta era chiar înainte de sosirea lui Donald Trump și a profundei sale aversiuni pentru multilateralism. G7 a fost înlocuit de G20, care a avut unele realizări solide în sfera reglementărilor financiare, însă a avut un impact mult mai redus în privința comerțului sau a tensiunilor pe tema monedelor naționale, care au dominat anii post-criză, potrivit Financial Times, citat de Rador.
Cu principala ei proptea înlăturată, cooperarea internațională se află probabil în cea mai rea stare de după colapsul sistemului de schimb valutar fixat de la Bretton Woods, în anii '70, sau chiar dintr-un interval și mai lung. Nici un nou hegemon nu e probabil să răsară prea curând pentru a umple vidul lăsat cu atâta seninătate de SUA. Nu este clar nici măcar dacă voința Americii de a conduce sistemul comercial și financiar global va reveni atunci când dl Trump va fi plecat de la Casa Albă.
Ce pot face celelalte mari economii? Nici una dintre ele nu are mărimea și coeziunea internă necesare, și de fapt nici dedicarea față de abordarea multilaterală, pentru a prelua rolul SUA.
UE este cel mai probabil candidat. Însă ea este prea des subminată de interesele fragmentate ale membrilor ei, și nici Germania nu face excepție. Atunci când are de luat decizii, Berlinul adoptă frecvent o viziune pe termen scurt, bazată pe protejarea propriilor sale exporturi, în loc să privească pe termen lung, pentru a proteja și extinde economia globală bazată pe reguli.
Problema e mai ușor de diagnosticat decât de rezolvat. Dar, provizorii și limitate cum sunt, există măcar câteva lucruri pe care celelalte economii mari avansate le pot face. Unul este să conserve infrastructura dialogului și luării de decizii, pe cât se poate. E foarte probabil ca G7 să nu realizeze nimic săptămâna aceasta, în afară de a-l lua la rost pe dl Trump - așa cum miniștrii lui de finanțe au făcut-o deja weekendul trecut, pe tema taxelor vamale, într-o remarcabilă condamnare generală a unui membru de către restul grupului. Dar cel puțin va putea demonstra că sistemul nu s-a dezintegrat încă de tot.
Cealaltă opțiune - neapărat în afara G7, ca forum - este să se încerce o coordonare a răspunsului la tacticile comerciale agresive ale dlui Trump și să se construiască o cooperare care să învăluie SUA pe flancuri. Japonia, care în mod tradițional se mulțumește cu un rol relativ pasiv în diplomația comercială internațională, a luat pe neașteptate inițiativa de a reînvia Parteneriatul Trans-Pacific, după ce dl Trump a retras SUA din el.
Adoptarea unui set comun de tactici ar fi de asemenea utilă, chiar dacă ele se vor aplica pe teatre de luptă diferite. Mexic și Canada trebuie lăudate pentru forța cu care s-au opus intimidării americane cu ocazia tentativei de renegociere a NAFTA. UE, în ciuda ezitărilor ei, a decis cel puțin să pună în practică taxele vamale adoptate drept represalii contra SUA, în loc să încerce conciliatorismul cu dl Trump.
Până și China, pe care rareori te poți baza că se va implica în inițiative multilaterale, a informat fără menajamente Casa Albă că ofertele de a-și deschide economia, făcute recent de Beijing, vor fi retrase dacă SUA își vor pune în practică amenințările cu taxe vamale.
Nimic din toate acestea nu echivalează cu un substitut pentru ce era G7 în deceniile trecute, ori G20, în anii mai recenți. Însă există și mai multe lucruri pe care marile economii ale lumii le pot face, în loc să capituleze în fața disperării. Președinția dlui Trump nu va dura o veșnicie, iar ele trebuie să se poziționeze în așa fel încât să profite dacă și când epoca naționalismului economic agresiv va lua - slavă cerului! - sfârșit.
Editorial Financial Times - (preluare Rador)
0
3
