Săptămâna aceasta conducătorii țărilor G7 se vor întruni în Canada pentru a discuta unele dintre problemele cruciale cu care se confruntă astăzi lumea. Agenda conferinței se axează pe teme precum egalitatea sexelor, pregătirea pentru profesiile viitorului și amenințările externe la adresa democrațiilor noastre, scrie NY Times, citat de Rador.
Însă nu se poate ascunde că discuțiile noastre vor avea loc în contextul politic specific al recentelor decizii ale președintelui Trump și al reacțiilor provocate de ele pe ambele maluri ale Atlanticului. Mă refer, mai exact, la retragerea SUA din acordul climatic de la Paris și din acordul nuclear cu Iranul, precum și la noile taxe vamale pe oțel și aluminiu, inclusiv modul în care au fost ele impuse și argumentele utilizate pentru a le justifica. Pentru mine, un incurabil european pro-american devotat până la fanatism ideii de cooperare transatlantică, aceste decizii sunt nefericite și îngrijorătoare.
Chestiunea crucială a acestui moment este dacă aceste decizii sunt doar modificări accidentale ale actualei politici americane (pe care, evident, orice președinte este îndreptățit să le facă) sau reprezintă începutul unei noi tendințe strategice. Mai simplu spus: sunt ele doar niște turbulențe sezoniere ori mai degrabă primele simptome ale ruperii comunității politice occidentale, pe care G7 o reprezintă și, informal, o conduce? Este inevitabil ca această întrebare să fie în mintea tuturor participanților la conferință, având în vedere semnalele conform cărora Washingtonul ar putea fi dezinteresat de reconfirmarea angajamentului nostru comun privitor la o ordine internațională bazată pe reguli, reprezentând unul dintre principalele obiective ale grupului nostru. Nu este nicidecum ceva de râs. Alternativa pentru ordine este dezordinea.
Atunci când i-am găzduit pe vicepreședintele Mike Pence și, ulterior, pe președintele Trump la Bruxelles, anul trecut, mi-am exprimat credința că este în interesul Occidentului să se mențină o ordine internațională bazată pe reguli, în care forța brută și egoismul să nu determine totul. Acea ordine bazată pe reguli nu poate fi aplicată decât printr-o politică comună, de susținere reciprocă și decisă a întregii comunități occidentale. Pentru milioane de oameni din întreaga lume, predictibilitatea și stabilitatea Occidentului garantează - sau măcar, în cel mai rău caz, oferă speranța - că haosul, violența și aroganța nu vor triumfa. Oricine ar vrea să demoleze această ordine trebuie să știe că noi toți vom fi uniți în apărarea ei. Voi pleda în acest sens și pe lângă ceilalți participanți la conferința G7. La urma urmei, comunitatea noastră nu poate fi aruncată în aer de taxe vamale pe aluminiu.
Esența cooperării în cadrul G7 constă în protecția de facto a lumii libere împotriva acelora care nu respectă valorile fundamentale împărtășite de noi: libertatea și demnitatea individului, drepturi egale pentru popoare și țări și reguli echitabile. Acesta este motivul care ne-a determinat să excludem Rusia din grupul nostru, după atacul ei împotriva Ucrainei. Eficacitatea acțiunilor noastre a fost dintotdeauna direct proporțională cu solidaritatea noastră. Va merita să avem acest lucru în minte atunci când ne vom întâlni în Canada și vom discuta despre amenințările externe la adresa democrațiilor noastre. Dar chiar și mai important va fi spiritul dezbaterii noastre și, sper eu, credința noastră împărtășită că numai uniți suntem capabili să protejăm lumea liberă.
Gândindu-mă la aceste probleme, am reflectat la propria mea călătorie prin viață. Acum vreo 30 de ani, împreună cu Lech Walesa și alți activiști ai sindicatului Solidaritatea, am întâmpinat președinți americani la docurile din Gdansk pentru a celebra căderea comunismului în Polonia. Atunci când am fost premier al Poloniei, din 2007 până în 2014, am călătorit în Irak și Afganistan pentru a mă întâlni cu soldați americani și polonezi. Și, cu numai câteva zile în urmă, am vizitat împreună cu familia și prietenii cimitirele americane de pe Plaja Omaha din Normandia, în Franța. În asemenea locuri se întâmplă ca mintea și inima mea să-mi spună deopotrivă că nu există nici o alternativă bună la unitatea transatlantică. Unii mă vor acuza de sentimentalism. Nu, le voi răspunde eu, aceasta este o conștientizare a istoriei și a bunului simț.
Totuși, e clar că ceva e posibil să se fi schimbat. După cum spuneam acum câteva săptămâni, Europa ar trebui să-i fie recunoscătoare, într-un fel, președintelui Trump. Deciziile lui ne-au făcut să realizăm că avem nevoie să depindem unul de altul. Europa trebuie să facă acum tot ce-i stă în puteri pentru a proteja legătura transatlantică, în ciuda atmosferei de astăzi. Dar, concomitent, trebuie să fim și pregătiți pentru scenarii în care va trebui să acționăm de unii singuri. Pentru a face acest lucru, vom avea nevoie de mai multă unitate și determinare politică.
Nu intenționez să dau vina pentru criza din relațiile SUA-Europa doar pe una dintre părți. E adevărat că sceptici, și chiar opozanți, ai unei legături puternice între noi există încă pe ambele noastre continente. Nu e nimic nou aici. Dar chiar și așa, nu putem subestima amenințarea: există oameni în Europa care caută legături mai strânse cu Rusia și China, ca alternativă la ordinea existentă acum. Haideți să nu le oferim argumente noi - au obținut deja suficiente în ultimele luni. Acești oameni par să uite că lumea este un loc mai bun mulțumită tuturor acelora - americani și europeni deopotrivă - pentru care politica nu era și nu este doar un joc de interese și o testare brutală a puterii și care au sacrificat foarte mult pentru a ne putea păstra valorile.
