Donald Trump a declarat joi că l-ar invita ”cu siguranţă” pe liderul nord-coreean Kim Jong Un în vizită în Statele Unite, în cazul în care negocierile din timpul summitului din Singapore, pe 12 iunie, decurg bine, relatează The Associated Press, citat de News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Însă el a subliniat că este, de asemenea, ”total pregătit” să plece, dacă lucrurile nu decurg bine, subliniind că a ”făcut-o o dată, înainte”.

Trump a declarat că probabil ar prefera să-l primească pe Kim la Casa Albă şi nu la clubul său privat de golf Mar-a-Lago, la Palm Beach, în Florida.

”Poate că vom începe la Casa Albă”, a spus el.

Locatarul Casei Albe a apreciat, de asemenea, că Kim este pregătit să facă ceva măreţ pentru ţara sa, familia sa şi pentru el însuşi.

Statele Unite doresc să continue o normalizare a relaţiilor cu Coreea de Nord, în cadrul acestui summit, a declarat Trump anterior, într-o conferinţă de presă comună cu premierul japonez Shinzo Abe.

”Normalizarea relaţiilor este un lucru pe care sper să-l fac”, după încheierea negocierilor, a declarat locatarul Casei Albe.

Întâlnirea de marţi urmează să fie prima de acest fel între un lider nord-coreean şi un preşedinte american în funcţie.

Statele Unite şi Coreea de Nord se află în stare de război de la Războiul Coreei (1950-1953).

”Se întrunesc mulţi factori buni” în favoarea Coreei de Nord, a declarat Trump.

Trump i-a spus lui Abe că el şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in au fost ”extrem de folositori” în vederea organizării acestui summit cu Kim.