Donald Trump este pe cale să facă istorie, dând mâna cu un adversar. De fapt, el va primi şase din aceştia deodată. Nu se întrevede vreo ieşire. După summitul G7, Trump se va deplasa la Singapore pentru a se întâlni cu Kim Jong-un. Să ne aşteptăm la un triumf. Pacea va fi declarată pe Peninsula Coreeană. Cei care cred că autorul glumeşte, ar trebui să dea sonorul încet şi să privească limbajul corporal. Apoi hotărâţi singuri ce companie preferă Trump - cea a partenerilor Americii sau a celui mai ucigaş dictator de pe planetă. Vă puteţi imagina ce ar spune un vizitator marţian, potrivit Financial Times, citat de Rador.

Donald TrumpFoto: Flickr

Este greu de ales care dintre cele două evenimente - un summit ratat "G-6 plus unul" din Canada sau unul reuşit cu Coreea de Nord - este mai (in)credibil. Dar primul câştigă. Unindu-i pe cei mai mari aliaţi ai Americii împotriva SUA, Trump a declanşat ceva inimaginabil. Oile îşi abandonează păstorul. Fără America, G-7 nu ar exista. Este structura cea mai apropiată de un comitet de îndrumare de care dispune Occidentul. Acesta este motivul pentru care China, a doua economie a lumii, nu a fost niciodată invitată în club. Şi este totodată motivul pentru care Rusia în curs de occidentalizare a fost adăugată la grup în 1998. Dar Rusia a fost o oaie neagră. Grupul a revenit la şapte după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014.

Ce face o turmă fără păstorul ei? Fabula ar sugera că este culeasă de lupi. Acesta este un rezultat al absenţei prelungite a SUA. Chiar dinainte de preluarea puterii de către Trump, ţări ca Germania, Regatul Unit şi Franţa desfăşurau covorul roşu comercial în faţa Chinei, împotriva dorinţei Washington-ului. Dar rămâneau unite în NATO. Şi respectau scenariul la G-7. Trump îngreunează acum foarte mult toate acestea. La întâlnirea miniştrilor de finanţe ai G-7 din weekendul trecut, Steven Mnuchin, secretarul american al trezoreriei, a fost într-o minoritate de unul. Este nevoie de unele fapte pentru a împinge Regatul Unit aflat în situaţie de Brexit în braţele Europei. Este nevoie de şi mai mult pentru a determina Japonia să intre în tabăra adversă.

Un rezultat mai puţin conform fabulisticii ar presupune că oile rămân laolaltă şi îi ţin la distanţă pe lupi. Aceasta ar putea fi mai puţin improbabil decât sună. Deocamdată Europa, Canada şi Japonia sunt unite împotriva beligeranţei comerciale a lui Trump.

Teoria sugerează că Trump ar trebui să scindeze G-7 folosindu-se de favoriţi. Aşa ar ajunge la lumea bilaterală pe care o doreşte. De exemplu, ar putea separa Marea Britanie de mulţime, oferindu-i o exceptare de la secţiunea 232 a tarifelor pentru securitatea naţională după finalizarea divorţului european, anul viitor. Apoi ar putea vorbi dulce despre perspectiva unui acord comercial Regatul Unit - SUA. Ar putea scoate din grup Italia, flatându-i noul guvern populist. Germania ar putea oscila dacă Trump i-ar promite pur şi simplu să vorbească serios despre probleme.

Dacă Trump ar aplica tactici de acest fel, i-ar fi de folos în atingerea obiectivului său strategic. Ceea ce se prespune că vrea - şi ce implică doctrina sa "America mai întâi" - este o lume post-multilaterală. Aceasta este o junglă tranzacţională în care SUA are avantajul dimensiunii la fiecare negociere. Este o serie de unul-plus-unele în care Trump este mereu mai mare decât celălalt. Aproape nimeni nu vrea o astfel de lume, inclusiv cea mai mare parte a comunităţii de afaceri din America. Ar reduce creşterea tuturor şi ar fragmenta lanţurile de aprovizionare globale. Dar nu este o viziune ilogică. Dimensiunea ar dicta că SUA are mereu întâietate.

Aici se frânge filosofia dlui Trump. 'America First' necesită aptitudini diplomatice. Este nevoie să îi cunoşti pe cei pe care vrei să-i învrăjbeşti şi să-i conduci. Apoi alegi din ei. Dar Trump face exact pe dos. Când a mai fost până acum Occidentul atât de unit în declaraţii? Există două explicaţii pentru acţiunile dlui Trump. Prima este că el este incompetent. El ştie ce fel de lume vrea - o revenire la anii 1950 - dar este prea nebun pentru a-şi imagina cum să-şi maximizeze şansele de a o realiza. Există dovezi în sprijinul acestei ipoteze.

A doua este că "id"-ul lui Trump este mai mare decât "ego"-ul lui (trimitere la modelul structural psihic teoretizat de Sigmund Freud, format din trei elemente: id/sinele, un set de trenduri instinctuale necoordonate; super-ego-ul/supraeul, care joacă un rol moralizator critic; şi ego-ul/eul care este partea organizată, realistă care mediază între dorinţele id-ului şi super-ego - n.r.). Freud a asemănat ego-ul cu călăreţul care deţine controlul şi id-ul cu calul sălbatic. Ego-ul lui Trump vrea o lume mercantilistă. Dar id-ul lui tânjeşte după răzbunare. Pedepsirea partenerilor Americii pentru anii în care ar fi jecmănit-o este un lucru incompatibil cu izolarea lor. Ambele sunt greu de realizat.

Rezultatul este confuzia care ia proporţii. Actualmente, principalul adversar al lui Trump este China. Are de departe cel mai mare surplus comercial cu SUA. Dar săptămâna trecută, Trump a renunţat la cea mai mare pârghie de influenţă de care dispunea în faţa Chinei, acordându-i companiei sale de telecomunicaţii ZTE o scutire de la legea americană. În acelaşi timp, a escaladat bătălia cu Canada, care are un deficit comercial minor cu SUA. Poate supravieţui Occidentul unor astfel de divizări? În viitorul apropiat, poate. Dar lupii au timp.