S-a constatat că Vladimir Putin şi-a înteţit laudele la adresa "viteazului" Donald Trump înaintea apropiatei întâlniri dintre Statele Unite şi Coreea de Nord din Singapore, pe data de 12 iunie. Liderul rus a declarat că năbădăiosul republican se dovedeşte "viteaz şi matur" înaintea acestei reuniuni la nivel înalt şi a subliniat că se aşteaptă ca "rezultatul să fie pozitiv", potrivit Dailly Expres, citat de Rador.

Donald Trump si Vladimir PutinFoto: Agerpres/EPA

Recent, Putin a recunoscut că "vorbeşte regulat la telefon" cu miliardarul şi că amândoi colaborează în privinţa unor probleme legate de terorism. El a mai spus că, în decursul unei recente convorbiri cu dl Trump, a fost adusă în discuţie şi o eventuală cursă a înarmării. "Donald s-a declarat îngrijorat de eventualitatea unei noi curse a înarmării", a spus el.

Putin a declarat că este "absolut de acord" cu preşedintele în privinţa unei eventuale reluări a cursei înarmării între cele două superputeri. Totuşi, el şi-a exprimat speranţa că amândoi vor căuta "cu disperare" să prevină apariţia unui asemenea moment.

"Sunt absolut de acord cu el - totuşi, ca să prevenim o cursă a înarmării trebuie să ne gândim la ea, ar trebui să facem ceva şi să transmitem instrucţiuni în acest sens Ministerului nostru de Externe şi Departamentului de Stat al SUA".

Istoricul summit dintre Donald Trump şi liderul Coreii de Nord, Kim Jong-un, nu a fost hotărât imediat - în urmă cu două săptămâni, Statele Unite şi-au retras participarea, după care au hotărât din nou să participe.

Contramandând întâlnirea, Trump a criticat dur "furia şi evidenta ostilitate" a Coreii de Nord, retrezind astfel temeri legate de un Al Treilea Război Mondial între Washington şi Phenian. Dar o serie de întâlniri ulterioare au readus în discuţie posibilitatea unei asemenea reuniuni, după care preşedintele a anunţat că întâlnirea va avea totuşi loc.

Indignarea Statelor Unite s-a datorat unui atac furibund al Coreii de Nord la adresa vicepreşedintelui Mike Pence, când s-a făcut aluzie şi la un război nuclear între cele două ţări.

Năbădăiosul american urmăreşte să ajungă la un acord nuclear cu Phenianul din dorinţa de a-l convinge pe Kim să renunţe la armamentul său nuclear. Totuşi, preşedintele a recunoscut că atingerea unui obiectiv atât de dificil ar necesita mai mult decât o simplă întrevedere.

Înaintea întâlnirii dintre SUA şi Coreea de Nord, s-a aflat că Rusia l-a invitat pe Kim Jong-un să viziteze această superputere de la est. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezvăluit că dictatorul a fost totodată invitat la forumul economic organizat la Vladivostok, în septembrie. Invitaţia a survenit la doar câteva zile după vizita pe care ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a făcut-o la Phenian.