O criză în Italia este cel mai de temut scenariu în privinţa viitorului Europei. Politicienii şi economiştii ţin pumnii la unison din 2012 încoace: «Doamne, fă în aşa fel ca investitorii să nu părăsească Italia.» De ce? În special pentru că Grecia, care reprezenta mai puţin de 2% din PIB-ul zonei euro, a reuşit să declanşeze o criză majoră în 2010, cu o datorie egală cu cifra de 330 de miliarde de euro. În comparaţie cu Grecia, bogăţia italiană reprezintă 15% din PIB-ul zonei, şi datoria sa este de peste 2.200 de miliarde. Altfel spus, dacă cu o şarjă de 10 casa a explodat şi cartierul a luat foc... ce se va întâmpla la o încărcătură de 70?, potrivit unei analize a Liberation, citată de Rador.
Să trecem la explicaţii mai tehnice: italienii împrumută destul de mult statul italian, ceea ce poate fi regăsit în bilanţul băncilor. Dacă statul italian se clatină, băncile se clatină şi ele. Pieţele financiare cunosc prea bine acest cerc vicios, iată de ce acţiunile băncilor italiene au căzut săptămâna trecută. Pe scurt, miroase a încins.
Cum s-a ajuns aici? Politica! La sfârşitul lunii mai, coaliţia formată din Ligă şi Mişcarea Cinci Stele a instalat un guvern populist şi eurosceptic la conducerea unui membru fondator al Europei. Incertitudinea politică a ajuns la maxim atunci când Sergio Mattarella, preşedintele Republicii, a refuzat să îl accepte pe euroscepticul Paolo Savona pe postul de ministru de Finanţe; evenimentele s-au succedat apoi astfel: nominalizarea lui Carlo Cottarelli, un fost înalt funcţionar FMI, în fruntea guvernului provizoriu, anularea nominalizării a doua zi, repunerea în discuţie a coaliţiei, anunţul unor noi alegeri şi în final un nou guvern de coaliţie la momentul scrierii acestui articol.
Votul extremist creşte în mod inexorabil în toată Europa începând cu 2012. Explicarea acestei dinamici a devenit un program de cercetare intensiv în jurul a două explicaţii: pe de o parte, succesul electoral al extremelor reprezintă o reacţie la valorile progresiste aflate pe val în anii 2000 (gândiţi-vă la Obama sau la căsătoria pentru toţi); pe de altă parte, este o reacţie a perdanţilor globalizării, ai progresului tehnologic şi ai euro. Pe scurt, valori culturale versus factori economici.
Trei "cazuri" au fost explorate de către cercetători: Brexit, Trump şi Europa post-criza euro. Or cercetările cantitative în ştiinţele politice au cunoscut o amploare recentă, deoarece dispunem astăzi nu doar de date foarte dezagregate, ci şi de capacitatea de calcul pentru a le analiza. Este un progres considerabil, care permite "decorticarea" mecanismelor. Astfel, putem astăzi afirma că globalizarea în general şi concurenţa Chinei în special au crescut polarizarea politică şi au favorizat votul pentru Brexit şi alegerea lui Trump. Aceeaşi situaţie şi pentru Europa continentală. Dar concurenţa internaţională nu explică totul.
Patru cercetători au demonstrat că şomajul este un factor determinant al votului populist în Europa, de la ascensiunea partidelor antiestablishment la pierderea încrederii în politică şi în instituţiile europene. Autorii au strâns date economice pentru 215 regiuni din interiorul a 26 ţări europene şi datele de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale de acolo pentru 2000-2017, dezvoltând strategii originale pentru a capta factori dificil de observat.
Rezultatele sunt elocvente: o creştere cu un punct a şomajului este însoţită de o creştere cu 2 - 3 puncte a votului antiestablishment. Cercetătorii au demonstrat şi o legătură strânsă între creşterea şomajului la nivel regional şi pierderea încrederii în justiţie şi în instituţiile naţionale şi europene.
Această legătură este puternică în special pentru persoanele cu mai puţine studii şi mai înaintate în vârstă. O astfel de legătură între şomaj şi votul extrem a fost deja observat de către cercetătorii americani dintre cele două războaie mondiale. Astăzi, avem date şi tehnici cu ajutorul cărora putem stabili o legătură ştiinţifică între acestea.
Şi totuşi, constatăm că se discută în continuare de discipline bugetare şi reforme structurale pentru a asigura viitorul construcţiei europene… Până aici, toate bune şi frumoase.
analiză Liberation -(preluare Rador)
1
0
