Pe 3 iunie, într-un interviu acordat "Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung", cancelarul a spus în sfarşit ce crede despre propunerile şefului statului francez
În sfârşit! După luni de speranţe dezamăgite, amânări neînţelese şi imprecaţii inutile, Angela Merkel a sfârşit prin a da, duminică, 3 iunie, răspuns la propunerile lui Emmanuel Macron pentru a întări Europa, formulate în discursul lui de la Sorbona din septembrie 2017. Cei care credeau că, dacă Merkel întârzie atât de mult o face pentru a-şi plasa mai bine ambiţiile pentru Europa la înălţimea celor ale partenerului său francez sunt dezamăgiţi. Nu va exista o mare reprezentare germană. Fidelă reputaţiei sale, Merkel face ca Merkel: ea avansează, dar cu paşi mici, potrivit Rador, care citează Le Monde.
Era aşteptată la Aix-la-Chapelle, unde acceptase să vorbească cu ocazia înmânării premiului Charlemagne, decernat în acest an dlui Macron, în mai: ea ar fi putut rosti un discurs istoric, dar el a fost se o platitudine dezolantă, în faţa unui preşedinte care presa Germania să-şi abansoneze "fetişismul" bugetar. Preşedintelui francez îi place oralul, de preferinţă într-un cadru teatral; cancelarul preferă confortul scrisului. Până la urmă, ea a ales un lung interviu pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung ca să precizeze poziţia Germaniei în mai multe probleme esenţiale, cu trei săptămâni înaintea unui consiliu european foarte aşteptat.
Fără o "uniune a datoriei"
Evident, răspunsul ei privind reforma zonei euro va fi considerat cel mai dezamăgitor la Paris. Avansul dnei Merkel este minim, într-un context, este adevărat, umbrit de situaţia din Italia: ea este în favoarea transformării Mecanismului European de Stabilitate (MES) în Fondul Monetar European (FME), care să poată să vină în ajutorul ţărilor aflate în dificultate economică, dar care să poată de asemenea studia restructurarea datoriei acestor ţări - o reţetă căreia Franţa i se opune. Dna Merkel se pronunţă şi pentru un buget de investiţii al zonei euro, dar cu o valoare mult mai mică decât cea dorită de dl Macron. Grijulie să nu-şi supere partenerii politici, ea repetă refuzul de a crea o "uniune a datoriei".
Cancelarul avansează în chestiunea migraţiei: ea susţine ideea unei agenţii europene a migraţiei şi pledează pentru armonizarea dreptului de azil. Ea recunoaşte că sistemul cotelor obligatorii de refugiaţi pentru statele membre a fost un eşec şi propune un "sistem flexibil" de împărţire a responsabilităţilor.
În problema apărării şi securităţii evoluează Angela Merkel cel mai mult în sensul dorit de Emmanuel Macron. Ea susţine iniţiativa de intervenţie europeană lansată de Franţa şi subscrie la necesitatea de a crea o "cultură strategică" comună. Acest lucru va lua timp, dar este un semnal politic binevenit, la fel ca şi propunerea unui Consiliu european de securitate la ONU, ţinând cont de tradiţionalele reticenţe germane în acest domeniu.
Contextul internaţional şi provocările aduse de predinţia Trump pledează pentru progrese mai decisive, dar Angela Merkel, legată prin contractul ei de coaliţie, este de felul ei prudentă.
Înaintea acestui al patrulea mandat care se dovedeşte mai dificil decât precedentele, cancelarul nu a făcut până cum decât două schimbări de direcţie îndrăzneţe: cea a tranziţiei energetice şi cea a primirii masive de refugiaţi în 2015. Cele două viraje au fost foarte controversate. Vizibil, cancelarul preferă de acum înainte s-o ia pe căi mai sigure. Dar această prudenţă nu mai este la înălţimea mizei.
editorial Le Monde (preluare Rador)
