Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a numit vineri pe contraamiralul Douglas Fears consilier pentru securitate internă şi antiterorism în Consiliul Naţional de Securitate (NSC), a anunţat Casa Albă printr-un comunicat preluat de Reuters, informeazăAgerpres.

Donald TrumpFoto: Wikipedia

Consilierul Naţional pentru Securitate John Bolton a declarat că "Doug Fears aduce peste trei decenii de experienţă într-o serie de domenii vitale pentru securitatea internă, inclusiv antiterorism, securitate cibernetică şi reacţie la dezastre".

Fears, care a activat peste 30 de ani în Garda de Coastă a SUA, îl înlocuieşte pe Tom Bossert, care a demisionat în aprilie, la cererea lui Bolton. Rangul său este de asistent adjunct al preşedintelui, iar atribuţiunile sale includ coordonarea acţiunilor în caz de dezastre ale diferitelor agenţii guvernamentale.

Anterior, noul consilier a deţinut funcţia de asistent special al preşedintelui şi prim director pentru politica de stabilitate în cadrul NSC.