Jens Stoltenberg: Ungaria şi Ucraina trebuie să găsească o soluţie privind limba de studiu în şcoli

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 30 mai 2018, 3:41 Actualitate | Internaţional


Jens Stoltenberg
Foto: AGERPRES
Ucraina şi Ungaria trebuie să găsească o soluţie echilibrată pentru problema limbii, legată de Legea învăţământului din Ucraina, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de TASS şi BTA. El a făcut această declaraţie în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute împreună cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la Varsovia. Capitala Poloniei este gazda sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a Alianţei, potrivit Rador.

"În ceea ce priveşte convocarea Comisiei NATO-Ucraina la nivel de minister şi la nivel mai înalt, acest lucru este legat de Legea privind limba şi această problemă trebuie să fie rezolvată între Ungaria, stat-membru NATO, şi Ucraina, stat partener al NATO. Fac apel la Ucraina şi Ungaria să găsească o soluţie în această problemă", a declarat Jens Stoltenberg. El a subliniat că a dezbătut problema cu premierul ungar, Viktor Orban, şi cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, precum şi că "este vorba despre faptul că e necesar să fie apărate minorităţile, minorităţile lingvistice, iar acest lucru se referă şi la minoritatea naţională poloneză din Ucraina".

"Însă în această chestiune trebuie să fie găsit un echilibru cu dreptul legal al fiecărui stat pentru ca poporul său să poată să vorbească limba naţională", a spus secretarul general al NATO. El şi-a exprimat speranţa ca problema cu legea ucraineană privind limba să fie rezolvată cât mai curând posibil, pentru a se putea convoca o şedinţă a Comisiei NATO - Ucraina la nivel de minister. Jens Stoltenberg a precizat că veto-ul ungar nu împiedică o asemenea şedinţă, însă reuniuni la nivel înalt nu vor avea loc.

"Actuala şedinţă a Comisiei NATO - Ucraina este la nivel de reprezentanţi permanenţi, ceea ce confirmă că avem legături foarte strânse", a declarat el. Asemenea şedinţe au loc în mod obişnuit cel puţin o dată pe lună", subliniază TASS. Între Kiev şi Budapesta au apărut disensiuni serioase din cauza Legii privind educaţia, adoptată de Rada Supremă din Ucraina, iar situaţia legată de învăţarea în Ucraina a limbilor minorităţilor naţionale a indignat câteva state europene, inclusiv Ungaria, aminteşte TASS.

Lagea prevede ca, începând cu anul 2020, procesul educaţional să se poată organiza doar în limba de stat. Până atunci, limbile minorităţilor naţionale se vor preda doar până în clasa a V-a. Temeri în această chestiune au mai exprimat state precum România, Moldova, Polonia, Rusia, Bulgaria şi Grecia, iar în luna octombrie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie dură vizavi de Legea învăţământului în Ucraina şi a recunoscut că aceasta reprezintă o mare piedică pentru instruirea minorităţilor naţionale în limba maternă, subliniază TASS.

Ca urmare, Ungaria a blocat o şedinţă a Comisiei NATO - Ucraina la nivel de miniştri de externe şi a solicitat Kievului ca legea să fie anulată.

















361 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version