„Uniunea Europeană și piețele financiare confiscă din nou democrația. Ce se întâmplă în Italia este o lovitură de stat, o jefuire a poporului italian de către instituțiile ilegale''. Marine Le Pen, liderul Frontului Național francez a comentat pe Twitter situația politică italiană: „În fața acestei negări a democrației, mânia oamenilor crește pretutindeni în Europa“. Şi nu este singura., potrivit La Stampa, citată Rador.

Marine Le PenFoto: Flickr / Rémi Noyon

„Mattarella s-a implicat într-o lovitură de stat instituțională, în mod normal este garant al instituțiilor şi trebuie să fie în serviciul Constituției italiene, dar iată că acum este în serviciul UE și al Comisiei Europene" a declarat vice-preşedintele Frontului Național, Nicolas Bay, la microfonul postului France 2.

''Mişcarea 5 Stele şi Liga au câștigat alegerile legislative, au ajuns în câteva săptămâni la un acord deplin de guvern şi au legitimitatea democratică pentru a-l pune în aplicare. Mattarella încercă să oprească acest proces, provocând o mare criză politică'', continuă Bay care conchide: „Mattarella ar vrea să-şi impună propria viziune asupra lucrurilor. El este Președintele Republicii Italiene, în esență, o misiune onorifică şi instituțională, însă nu are deloc legitimitatea de a se împotrivi deciziilor luate de italieni prin vot universal, în urmă cu câteva săptămâni''.