Qatarul anunţă interzicerea bunurilor provenite din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Egipt şi Bahrain

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 27 mai 2018, 20:16 Actualitate | Internaţional


Steagul Qatarului
Foto: Wikimedia Commons
Qatarul a anunţat că va interzice produsele originare din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Egipt şi Bahrain, la un an după ce a fost ţinta unui embargo impus de acelaşi state, Doha fiind acuzată că susţine terorismul, scrie Reuters, citat de News.ro.

„Pentru a proteja siguranţa consumatorilor din Qatar şi pentru a combate traficul ilegal de bunuri, guvernul a emis o directivă pentru a se găsi noi furnizori pentru varietatea de bunuri afectată”, se arată într-un comunicat al guvernului.

Ziarul naţional Al Watan a publicat un document al Ministerului Economiei şi Comerţului prin care erau anunţaţi patronii de magazine să nu mai vândă produsele importate din cele patru ţări. În document se precizează şi că inspectorii vor monitoriza implementarea politicii.

Cele patru state au rupt legăturile diplomatice cu Qatarul în iunie 2017, acuzând Doha că susţine terorismul.

Importurile din Qatar au scăzut cu 40% în primele săptămâni ale boicotului, dar între timp au revenit la normal pentru că Doha a găsit noi surse pentru produse cum ar fi Turcia. Qatar a lansat de asemenea o iniţiativă pentru a stimula producţia locală.



















959 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version