​Alegerile prezidențiale din Venezuela câștigate de Nicolas Maduro nu s-au desfășurat în conformitate cu standardele internaționale, a afirmat, marți, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Federica Mogherini, informează Reuters, citată de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Alegerile de duminică s-au desfășurat fără respectarea unor standarde minime internaționale pentru asigurarea unui proces credibil. Nu au fost respectate principiile pluralismului politic, democrației, transparenței sau statului de drept. Nenumărate nereguli au fost raportate în ziua votului, inclusiv fapte de mită electorală. Statele membre ale UE iau în considerare adoptarea unor măsuri adecvate”, a declarat Mogherini.

La 22 ianuarie, Uniunea Europeană a adoptat sancțiuni împotriva a șapte înalți oficiali din Venezuela, inclusiv împotriva președintelui Curții Supreme, Maikel Moreno. Măsurile sunt interdicții de călătorie și înghețarea activelor. Printre persoanele vizate de sancțiuni se mai numără ministrul de Interne, Nestor Riverol, și directorul serviciului național de informații, Gustavo Gonzalez Lopez.

Venezuela se confruntă cu grave probleme economice din cauza inflaţiei galopante şi scăderii preţului petrolului, iar această situaţie a condus la ample proteste împotriva preşedintelui Nicolas Maduro, soldate cu decesul a peste 100 de manifestanţi. După luni de proteste violente, Maduro a dispus crearea unei Adunări Naționale Constituante, care este controlată de partidul de guvernământ, ca să contracareze Parlamentul dominat de opoziţie.