Sari direct la conținut

Regimul sirian a preluat în totalitate controlul asupra Damascului

HotNews.ro
Regimul sirian a preluat în totalitate controlul asupra Damascului

Regimul lui Bashar al-Assad a anunţat luni că deţine controlul ”în întregime” asupra Damascului şi regiunii capitalei, pentru prima oară din 2012, după ce i-a alungat pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) din ultima lor redută din capitala siriană, relatează AFP.

În două zile, peste 1.000 de jihadiști au fost evacuați din cartierele de sud ale Damascului și din tabăra refugiaților palestinieni din Yarmouk, permițând intrarea forțelor proguvernamentale în aceste sectoare vizate de peste o lună de o campanie de bombardamente, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Susţinătorii regimului au ”reuşit să extermine un mare număr de combatanţi din gruparea terorisită Daesh (acronomul arab al SI), ceea ce le-a permis să preia controlul Hajar al-Aswad şi taberei Yarmouk”, a declarat un purtător de cuvânt militar citat de televiziunea de stat.

Damascul și împrejurimile sale sunt securizate în totalitate”, a spus el, la peste o lună după ce Ghotha orientală a fost eliberată de rebeli.

”1.600 de combatanți și civili” au fost evacuați și dirijați către o regiune deșertică din estul țării, controlată de către Statul Islamic, a spus directorul Observatorului Sirian, Rami Abdel Rahmane.

De la 19 aprilie, peste 250 de membri ai forţelor proregim au fost ucişi, dar şi 233 de jihadişti şi peste 60 de civili, potrivit SOHR, care dispune de o vastă reţea de surse în această ţară devastată de război.

Din septembrie 2015, odată cu intervenţia militară a aliatului rus, regimul sirian şi-a multiplicat victoriile în faţa rebelilor şi jihadiştilor, dar şi cu ajutorul Iranului şi mişcării şiite libaneze Hezbollah.

El deţine acum controlul asupra a peste 50% din teritoriu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro