Congo a început, luni, administrarea unui vaccin experimental împotriva virusului Ebola medicilor din orașul Mbandaka în încercarea de a pune capăt focarului care a omorât 26 de oameni din aprilie, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Organizația Mondială a Sănătății a spus că vaccinurile ar putea fi o schimbare de paradigmă în lupta cu boala care a omorât peste 11.300 de oameni în Africa de Vest între 2013 și 2016.

Organizația trimite peste 7.540 de doze de vaccin în Congo, dintre care 540 pentru Mbandaka, un oraș în care patru cazuri de Ebola au fost confirmate.

Vaccinurile au fost administrate în prezența ministrului Sănătății Oly Ilunga Kalenga, într-un efort de a pune preveni extinderea virusului.

Celelalte vaccinuri vor fi administrate angajaților unui spital, iar persoanele care au avut contact cu victimele virusului Ebola vor primi vaccinul ulterior.

Ebola provoacă febră hemoragică, vomă, diaree și se transmite prin contactul cu fluidele corpului persoanei infectate.

Citește și:

Ebola ajunge într-un oraș din Republica Democrată Congo/ Riscul de îmbolnăvire la nivel național a crescut de la "ridicat" la "foarte ridicat" (OMS)