Cât venin american și central-est european trebuie să ai în tine și câtă rusofobie ascunzi în tine, pentru a avea ceva împotriva gazoductului Nord Stream 2? Este vorba totuși de cel mai mare proiect de infrastructură al Europei, în care sunt angajate concerne din Rusia, Germania, Austria, Olanda, Franța și Marea Britanie și care oferă locuri de muncă unor mii de oameni. Principalul concern dintre ele, Gazprom, sprijină cluburi de fotbal, investește în cultură și chiar repară biserici, potrivit Rador, care citeaza Rzeczpospolita.

HotNews.roFoto: Hotnews

Proiectul este un model din punct de vedere ecologic, este în armonie cu Baltica. Aceasta este versiunea afișului, care atârnă poate deasupra patului lui Gerhard Schröder, fostul cancelar al Germaniei, iar acum cel mai devotat propagandist al gazoductului NS2. Alți politicieni germani, care ocupă funcții importante, au colportat afișe cu un mesaj simplu: aceasta nu este problema noastră (politică), este o problemă de afacere.

Acum circa o lună, Angela Merkel a spus: este totuși și un proiect politic. Și a decis să discute politic în această problemă cu SUA și Rusia. Rușii ar fi promis că o parte din gazul rusesc ar ajunge în Occident prin Ucraina, iar, în schimb, americanii ar înceta să mai sperie cu impunerea de sancțiuni pe firmele (între care și cele germane) angajate în proiect. Nu vor înceta, pentru că nu se poate avea încredere în promisiunile Rusiei – a declarat înainte de întâlnirea la summitul Merkel-Putin cunoscuta până acum doar a unui grup restrâns, Sandra Oudkirk.

Cuvintele funcționarei de la nivel superior din Departamentul de Stat au crescut la rang de declarație, care amenință proiectul. Ne rămâne să chibițăm America. Nu pentru că acolo este la putere Trump, ci pentru că – și guvernul Trump a devoalat – Germania se va dezgusta repede de SUA și va dori să revină la marile afaceri cu Rusia, indiferent de politica agresivă a acesteia, în care va folosi și gazoductele.

Cancelarul Merkel nu vrea acest lucru, dar o mare parte a societății și majoritatea partidelor din parlament, între care SPD și CSU, care se află la conducere vor. S-a ajuns până acolo, încât în cel mai important ziar al stângii, „Der Spiegel”, redactorii au cerut recunoașterea că Rusia are zona sa de influență în fosta URSS. Disputa Berlinului cu Washingtonul, între altele în problema NS2, dezbină unitatea Occidentului.

Problema este că Trump va pleca la un moment dat, iar noi vom rămâne cu germanii care sunt tot mai proruși.