Imaginile sosite astăzi din regiune spun totul. Într-un cadru se află președintele (sic!) israelian Benjamin Netanyahu, arătând ca o pisică ce tocmai a primit smântâna, stând alături de Ivanka Trump și soțul ei, Jared Kushner, la inaugurarea noii ambasade americane, mutată acum la Ierusalim, scrie The Guardian, citat de Rador.
Iar într-un al doilea cadru este Gaza, înecată în fumul gazelor lacrimogene în cursul protestelor la care 52 de palestinieni au fost uciși și 1.200 răniți de tirurile israeliene. Poate că reflectând la aceste imagini a făcut fostul negociator american al păcii Martin Indyk remarca bizară cum că acel contrast este un „moment dulce-amărui”.
Însă aceasta nu este dualitatea uzuală a experienței din ajunul zilei care reprezintă deopotrivă a 70-a aniversare a fondării statului israelian și a Nakba [„Catastrofei”] palestiniene concomitente - în cursul căreia aproximativ 700.000 de oameni fie au fost dați afară, fie au fugit din casele lor în contextul războiului care a dus la crearea Israelului. Aceasta a fost o escaladare violentă care era prevestită, rezultatul răsturnării deliberate cu susul în jos a convențiilor internaționale. Aceasta este președinția SUA aprinzând un băț de chibrit și aruncându-l în butoiul cu pulbere al Ierusalimului, jumătate din care este considerată de comunitatea internațională ca fiind sub ocupația militară a Israelului și destinată a fi capitala unui viitor stat palestinian.
Pe fondul condamnării largi atât a mutării ambasadei americane, cât și a răspunsului letal și disproporționat dat de Israel protestatarilor neînarmați, agitatorii de dreapta deja își împing la înaintare obișnuitele lor formule binare de tip „ori cu noi ori împotriva noastră”, afirmând că asemenea condamnări sunt prin definiție anti-Israel. Nu vă lăsați păcăliți. Organizația israeliană pentru apărarea drepturilor omului B'Tselem a publicat un comunicat prin care condamnă uzul muniției de război de către Israel în Gaza, ca demonstrând o „groaznică indiferență față de viața umană”.
Daniel Seidemann, fondatorul ONG-ului israelian Terrestrial Jerusalem, avertizase că mutarea ambasadei SUA va face să „curgă sânge”, adăugând că: „Disperarea totală este un mare destabilizator.” Iar Chemi Shalev, un cunoscut editorialist al cotidianului israelian Haaretz remarca „actuala fundație a relațiilor SUA-Israel: fundamentaliști, mesianici și adepți entuziaști ai sfârșitului lumii” - referindu-se la susținătorii evanghelici ai lui Trump care au aclamat mutarea ambasadei, pe baza unei profeții a Armaghedonului care nu se termină bine pentru poporul evreu.
Netanyahu îi cerea de multă vreme Americii să își mute ambasada și să iasă din acordul nuclear cu Iranul. Săptămâna trecută Trump le-a făcut pe ambele, decizii care au provocat un cutremur într-o regiune deja volatilă. Însă aceste schimbări periculoase nu anunță o nouă politică americană. A lăsa conflictul de uzură israeliano-palestinian să plutească în derivă mai departe, chiar și atunci când palestinienii suferă realitățile de zi cu zi ale ocupației, e oricum rău, dar nu mai rău decât este de la o vreme poziția internațională standard.
Însă prin mutarea ambasadei, Trump a pus în funcțiune trucul extremei drepte de a perturba doar de dragul perturbării. Nu există nici o măsură de continuare, nu e pe țeavă nici o reluare a discuțiilor, nici vreun act de diplomație internațională - doar obișnuitele bălmăjeli evazive ale lui Trump despre asigurarea unei tocmeli bune. Asta nu e nici un fel de strategie pentru Orientul Mijlociu, cu excepția cazului în care socotești drept strategie practica de a pune foc și a aproba, aparent, violența israeliană covârșitoare. Și, după cum o vedem chiar azi, cei care trăiesc în regiune sunt aceia care vor suferi consecințele neîndurătoare ale acestei sminteli.
Articol de Rachel Shabi (scriitoare și jurnalistă britanică de origine israeliană)-(preluare RADOR)
