Gaza: Consiliul de Securitate al ONU se reunește marți

de A.L.     HotNews.ro
Marţi, 15 mai 2018, 7:50 Actualitate | Internaţional


Fasia Gaza
Foto: Captura YouTube
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească marţi în urma violenţelor de la frontiera cu Fâşia Gaza în care 55 de palestinieni au fost ucişi de tirurile israeliene, în cursul ciocnirilor şi manifestaţiilor împotriva inaugurării ambasadei americane de la Ierusalim, transmite Agerpres, care citează AFP.

Organizată la iniţiativa Kuweitului, reuniunea este programată la ora 14,00 GMT, potrivit unor surse diplomatice.  

Ziua de luni a fost cea mai sângeroasă din conflictul israeliano-palestinian de la războiul din vara lui 2014 din Fâşia Gaza.  

Conducerea palestiniană a denunţat un "masacru", în timp ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a justificat folosirea forţei prin dreptul Israelului de a-şi apăra frontierele în faţa acţiunilor "teroriste" ale mişcării islamiste Hamas, care guvernează Gaza şi împotriva căruia Israelul a condus trei războaie din 2008.



















675 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Abureala palestiniană: (Marţi, 15 mai 2018, 10:17)

    Spiky [utilizator]

    Teroriștii Hamas împing în față fanatizații palestinieni din Gaza, pentru a se infliltra în Israel cu scopul comiterii de atentate teroriste. Restul este progagandă.
  • 0 (0 voturi)    
    Abureala americano-israeliana (Marţi, 15 mai 2018, 22:53)

    Salman98 [utilizator]

    Israelul e un stat apartheid si fascist care isi terorizeaza propria populatie si comite crime fara margini. Restul este propaganda.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version