După ieșirea Washingtonului din acordul nuclear iranian și recentele bombardamente reciproce dintre Israel și Iran în Siria, lumea se teme de o escaladare în Orientul Mijlociu. Rusia, care menține relații diplomatice cu toți actorii din regiune, va reuși să reducă tensiunile?, se intreabaCourrier International,citat de Rador.

Serghei Lavrov si Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

Ultimul schimb de bombardamente dintre Iran și Israel, în Siria, face să curgă multă cerneală cu privire la riscurile unui mare război în Orientul Mijlociu. Şi Statele Unite nu fac altceva decât "să pună paie pe foc", afirmă site-ul ziarului conservator "Vzgliad". Într-adevăr, Casa Albă a considerat că Israelul "doar răspunde la acțiunile rău intenționate ale Iranului".

Dar, cel mai important, cu o zi înainte, Washingtonul și-a anunțat ieșirea din acordul nuclear iranian. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de "Nezavisimaia Gazeta", a declarat că decizia lui Donald Trump va "aduce prejudicii serioase" eforturilor de pace din Orientul Mijlociu și în special "încercărilor de a consolida regimul de non-proliferare a armelor de distrugere în masă": "Daunele provocate vor rămâne cu siguranță de măsurat complet, dar ele vor fi foarte foarte mari", a spus el.

Teheranul, reamintește titlul, afirmă că Republica Islamică nu a încălcat Acordul Nuclear de la Viena. Pentru "Vzgliad" , nu programul nuclear este lucrul care îl motivează cel mai mult pe Donald Trump, ci "influența crescândă a Iranului în regiune. Temerile Washingtonului sunt Societatea Română de Radiodifuziune Agenţia de Presă RADOR 13 întărite de succesele Teheranului în îndelungatul şi epuizantul război împotriva Arabiei Saudite și a Israelului, Iranul fiind considerat susţinătorul terorismului de către Statele Unite".

Dar există și cele 150 de miliarde de dolari pe care Washingtonul trebuie să le restituie Teheranului în conformitate cu acordul, sumă care corespunde activelor iraniene înghețate de Statele Unite de la începutul sancțiunilor. În fine, creșterea prețurilor la petrol: la anunțul retragerii Statelor Unite din acord, acestea au crescut rapid şi au ajuns la cel mai înalt nivel de după 2014, raportează publicaţia.

Dacă livrările de petrol iranian vor fi limitate, prețurile vor crește, făcând petrolul produs în Statele Unite destul de profitabil. În acest context, "Vzgliad" consideră că "conflictul Iran-Israel oferă Rusiei o șansă unică". Nu numai pentru că această creștere a prețului petrolului va ajuta bugetul rusesc aflat în dificultate, ci și pentru "beneficiile politice" pe care le poate avea în urma acestei situaţii: asumarea "rolului de reconciliator în Orientul Mijlociu", care "va contrasta puternic cu atitudinea Statelor Unite, care se rezumă la provocarea conflictelor".

Astfel, site-ul reamintește vizita prim-ministrului israelian la Moscova cu prilejul sărbătorilor din 9 mai (cu o zi înainte de loviturile israeliene); întâlnire în cadrul căreia Benyamin Netanyahu și Vladimir Putin au discutat pe larg, inclusiv despre "importanța continuării acțiunilor coordonate între forțele armate ruse și israeliene (în Siria)". Pentru Israel, pericolul provine din avansarea către graniţele sale a pozițiilor iraniene sau pro- iraniene - faimosul "arc șiit".

Aşadar, dacă Trump este un "expert în distrugerea unor acorduri internaționale greu câștigate", Rusia trebuie să "acționeze ferm pentru a evita războiul dintre Israel și Iran", conchide Barbara Slavine, specialistă în problemele Iranului la centrul american de analiză Atlantic Council, citată de "Vzgliad". În fine, ziarul "Expert" se bazează pe un articol din "Newsweek" pentru a dezvălui o altă țară în care Moscova încearcă să-și extindă influența: Libanul.

"În încercarea de a juca rolul principal în Orientul Mijlociu, Rusia își asumă în mod automat o misiune foarte complexă - aceea de a împiedica războiul dintre Iran și Israel", estimează Maya Yahia, directorul Centrului Carnegie din Beirut pentru Orientul Mijlociu, intervievată de revista americană. "Pe de altă parte, deteriorarea relațiilor dintre Tel Aviv și Teheran i-ar putea permite Moscovei să își consolideze pozițiile în Liban - continuă expertul.

Totuşi Beirutul poate privi spre Rusia, în speranța că va opri ciclul periculos de violență și amenințări care ar putea duce la un nou război sângeros în regiune. În acest context, sunt mulți cei care speră că Rusia va descuraja Israelul și Iranul să se înfrunte, pentru că un astfel de conflict ar duce în mod inevitabil la un nou episod al războiului civil din Liban".

Articol de Laurece Habay-Courrier International (preluare RADOR)