Detalii şocante au fost oferite de autorităţile din Indonezia. Seria de atacuri sinucigaşe cu bombă asupra bisericilor, revendicate de ISIS, au fost efectuate de membrii unei singure familii, potrivit Mediafax.

Şeful Poliţiei naţionale, Tito Karnavian, a declarat că atacurile de duminică, în care cel puţin 13 persoane au fost ucise şi mai mult de 40 au fost rănite, au fost efectuate de copii, adolescenţi şi adulţi, proveniţi dintr-o familie care se afla printre cei 500 simpatizanţi ai statului islamic care s-au întors din Siria.

Autorităţile au transmis că tatăl familiei a explodat o maşina capcană, doi fii în vârstă de 18 şi 16 ani au folosit motocicleta în atac şi mama a fost cu alţi doi copii de 12 şi 9 ani.

"Soţul a condus maşina, un Avanza, care conţinea explozivi şi a lovit-o în poarta din faţa acestei biserici", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Java, Frans Barung Mangera, la sediul poliţiei regionale din Surabaya.