Washington Post: Zeci de persoane sub identitate falsă au intrat în SUA, cu paşapoarte din Ungaria. Document al Departamentului de Securitate al SUA despre o schemă de fraudă

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 13 mai 2018, 21:31 Actualitate | Internaţional


Viza pentru SUA
Foto: pxhere.com
Oficialii americani au descoperit o schemă de fraudă care a permis cetăţenilor străini să intre în Statele Unite sub identităţi false, folosindu-se de o breşă de securitate din sistemul de atribuire al paşapoartelor din Ungaria, relatează ziarul Washington Post, citat de Mediafax.

Peste un milion de persoane au dobândit cetăţenia ungară începând din 2011 datorită unui proces de naturalizare accelerat implementat de guvernul condus de Viktor Orban.

Potrivit unui document al Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite, citat de Washington Post, "aproximativ 700 de persoane din afara Ungariei au obţinut în mod fraudulos paşapoarte ungare autentice şi au luat identitatea titularilor originali ai acestor paşapoarte".

Dintre acestea, 85 au încercat să ajungă în Statele Unite, iar 65 au reuşit să intre pe teritoriul SUA prin programul "Visa Waiver".

"Cel mai evident risc este că astfel de oameni care vin în Statele Unite au un motiv să-şi ascundă identitatea", a declarat Stewart Baker, fost oficial al Departamentului pentru Securitate Internă.

În luna octombrie, Statele Unite au trimis un avertisment Ungariei prin declasarea statutului său la programul "Visa Waiver". Acest program permite cetăţenilor din 38 de state să călătorească în SUA în scopuri turistice sau pentru afaceri pentru o perioadă de 90 de zile fără să obţină viză.


Citeste mai multe despre   


















2672 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version