Parlamentul catalan urmează să voteze sâmbătă noul lider al regiunii, în a cincea tentativă de a forma un guvern de la declanșarea crizei și demiterea conducerii regionale de către Madrid, în urmă cu șapte luni, ca urmare a declarației de independență, scrie Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fostul lider Carles Puigdemont, refugiat în Germania, l-a promovat pe mai puțin cunoscutul Quim Torra drept candidat, acesta fiind membru al parlamentului. După consultarea cu partidele, președintele parlamentului Roger Torrent a declarat vineri că îl propune pe Torra drept candidat oficial pentru funcția de președinte al regiunii.

Mișcarea separatistă din provincia nord-estică a Spaniei nu a reușit să formeze guvernul în ciuda câștigării majorității în parlamentul ales în decembrie, în cadrul scrutinului anticipat declanșat de către premierul spaniol Mariano Rajoy, imediat după declararea independenței.

Parlamentul trebuie să aleagă o nouă administrație până pe 22 mai pentru a evita o nouă rundă de alegeri anticipate. Candidatura lui Puigdemont a fost blocată, în condițiile în care acesta s-a refugiat la Berlin unde așteaptă decizia autorităților germane privind cererea Madridului de extrădare. El este acuzat de deturnare de fonduri publice.

Torra este un activist pro-independență, dar are o experiență politică limitată.