Armata israeliană a publicat joi o înregistrare video cu o rachetă care distruge o baterie siriana de apărare antiaeriană SA22 (terminologia NATO), de fabricație rusească (Pantsir-S1), scrie Jerusalem Post.

Baterie siriana lovita de o racheta israelianaFoto: Captura YouTube

Imaginile par să fie filmate de o cameră instalată pe racheta israeliană, care a lovit bateria siriană SA22, un sistem mixt de apărare antiaeriană dotat cu rachete sol-aer cu rază medie de acțiune.

Potrivit cotidianului JPost, aviația israeliană a distrus cinci astfel de baterii antiaeriene.

Armata israeliană a anunțat în urmă cu o zi că a lovit cvasitotalitatea infrastructurilor iraniene din Siria, ca represalii la tirurile nocturne de rachete trase asupra pozițiilor sale din Golan, după cum a declarat ministrul Apărării, Avigdor Lieberman.

"Am lovit aproape toate infrastructurile iraniene din Siria, nu trebuie să uite zicala că, dacă ploaia cade pe noi, furtuna vine pe ei", a spus acesta, într-o conferință de presă. "Sper că acest episod este închis și că au înțeles".

Israelul susține că a ripostat după ce zeci de rachete au fost trase în noaptea trecuta din Siria asupra zonei ocupate de Israel în Înălțimile Golan.