Un bărbat care a înjunghiat în 2017 o ziaristă a postului de radio Ecoul Moscovei, critic față de Kremlin, a fost trimis la psihiatrie, după ce tribunalul a decis că nu avea discernământ în momentul faptelor, scrie AFP.

"Tribunalul a decis să-l dispenseze pe Boris Grits de răspunderea penală și să-l trimită să urmeze un tratament medical", a declarat un judecător, citat de agenția oficială de presă TASS.

Parchetul a cerut aceeași măsură, după ce o expertiză medicală a concluzionat că Grits nu era conștient de actele sale în momentul agresiunii, în 23 octombrie 2017.

Apărarea nu a contestat concluziile acestei expertize.

Tatiana Felghengauer, redactor șef adjunct al primului post liber de radio creat la finalul URSS și prezentatoarea unei emisiuni populare, a fost înjunghiată în gât de Boris Grits în sediul postului de radio, situat în centrul Moscovei.

În urma acestei agresiuni, mai mulți ziariști au denunțat un climat de "ură" față de vocile critice întreținut de Kremlin și de presa subordonată, prin mesaje de natură să încurajeze astfel de acte.

Numeroși ziariști au fost agresați, răniți sau asasinați în ultimii ani în Rusia, iar anchetele poliției au fost rareori finalizate.

"E bine că totul s-a terminat și că această persoană a fost izolată. Cred că sunt satisfăcută de decizie. Important e să primească tratament", a declarat ziarista agresată, Tatiana Felghenhauer.

Ziarista a fost operată și plasată în comă artificială în urma agresiunii.

Agresorul, Boris Grits, cetățean ruso-israeliană născut în Abhazia și vizibil dezechilibrat, a declarat că a fost victima unei "legături telepatice din 2012" și spune că ziarista îl "vâna sexual" prin intermediul acestei "legături".