Mai puțini bani decât Polonia din bugetul UE primesc numai două din zece țări, care au intrat în Comunitate împreună cu Polonia în anul 2004. Ambele sunt mai bogate decât Polonia. Auzim de peste tot, de la politicienii polonezi și străini, de la publiciști și experți că Polonia este cel mai mare beneficiar al fondurilor de la Uniune. Uneori, cu acuzația că Polonia nu este recunoscătoare pentru acest lucru, potrivit Rzeczpospolita, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Acum, când se înmulțesc (și îngheață sângele în vene) scurgerile pe tema cum va arăta noul buget al Comunității pe anii 2021-2027, teoria primului loc sărbătorește triumful. În afara sportului, greutatea primului loc depinde de felul în care definim categoria, în care este acordat primul lor. În cazul Poloniei este o categorie de consolare, calculându-se suma totală, indiferent de numărul de locuitori la care revin banii.

În cea mai importantă categorie, plata per capita, Polonia se află la sfârșit, comparând cu ligile la fotbal – aproape de cădere într-o ligă inferioară. Dacă este vorba de plata pe întreaga țară, atunci mă folosesc de datele, care au apărut în 26 aprilie în „Rz” și se referă la anul 2016. Apoi împart suma la numărul locuitorilor. În prezentarea grafică pe ziarul meu se văd două ligi. Prima are 18 echipe naționale (primesc mai mult decât dau), a doua – 10 care plătesc.

Deci liga a doua nu ne interesează. În categoria consolării suntem în liga ce ne interesează pe primul loc. În realitate, în această ligă domină Lituania, pe fiecare locuitor revenind în anul respectiv 405 euro. Polonia – abia cu 188 euro. Aproape de două ori mai mult a obținut, deși este criticată, Ungaria (370). Putem invidia și celelalte state din Grupul de la Vișegrad (Slovacia cu 374 euro și Cehia – 315).

Același lucru este valabil aproape pentru toate țările, care au o istorie similară în UE. În urma celei mai mari extinderi, în Comunitate au intrat în anul 2004 zece state, opt postcomuniste plus Malta și Cipru. Din țările postcomuniste, mai puțin a primit numai Slovenia. La fel cu Cipru. Chiar și în Malta au venit de la bugetul Uniunii mult mai mulți bani (275 euro pe cap de locuitor). Și aceasta este o țară – din nou calculat pe cap de locuitor, de data aceasta prin PIB – mai bogată decât Polonia.

Mult mai bogate sunt și două țări, care se află pe un loc mai prost în ligă, Cipru și Slovenia. Putem fi invidioși (nu pentru tot firește, ci pentru plata din bugetul Uniunii pe cap de locuitor) pe Grecia, care în Comunitate este de mai mult timp, din anul 1981. A primit acum doi ani câțiva cenți mai puțin decât țara de pe primul lor – Lituania. S-a descurtat bine și România, care a intrat mai târziu, în 2007 (306 euro).

Nu mult mai puțin decât Polonia a primit și Portugalia (membră UE din anul 1986). Până și mult mai bogatul Luxemburg (de la început în Uniune) a obținut pentru fiecare locuitor câte 20 euro. Toate acestea nu înseamnă că pierderea unui procent din fonduri nu are importanță. Are. Cu cât sunt mai mici aceste procente, cu atât mai bine, evident. Dar despre plăți trebuie să se vorbească în limbaj realist, nu să fie extinse miturile.

Sună puțin mitic povestea despre drumurile pe care polonezii le-au construit acolo unde era cea mai mare nevoie, cu banii de la Bruxelles. Nici acum nu se poate ajunge fără coliziuni pe drumul cu circulație rapidă din capitală în al treilea oraș ca număr de, Lodz, nici la Cracovia, al doilea oraș. Se poate merge în schimb din toate aceste orașe și din această regiune, Silezia, pe autostradă în Germania.