Premierul britanic Theresa May l-a numit luni în funcția de ministru de interne pe Sajid Javid, în condițiile în care fosta deținătoare a portofoliului și-a dat demisia din cauza scandalului legat de tratamentul unor rezidenți caraibieni, declarați imigranți ilegali, transmite Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Javid, 48 de ani a fost, printre altele, managing director la Deutsche Bank și secretar guvernamental pentru comunități și administrație locală.

El este fiul unui șofer de autobuz pakistanez a cărui familie a venit în Regatul Unit în anii '60

Ministrul de interne britanic, Amber Rudd, a demisionat din cauza scandalului Windrush.

Rudd, care urma să facă o declarație în Parlament luni, s-a aflat sub o presiune constantă în urma scandalului Windrush (politica guvernului britanic de a reduce cât mai mult numărul imigranţilor, inclusiv cetăţeni ai UE, care a generat abuzuri), cerându-i-se demisia.

Duminică, The Guardian a publicat o scrisoare adresată premierului Theresa May, în care ministrul Rudd vorbește despre obiectivul "ambițios, însă realizabil" de a deporta cu 10% mai mulți imigranți ilegali în "următorii câțiva ani".