Analiza NY Times: Cine va câștiga noul Mare Joc? El implică trei jucători principali, Rusia, China și Occidentul

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 27 aprilie 2018, 5:48 Actualitate | Internaţional


Afirmația că trecem în prezent printr-un nou război rece este atât o subestimare a situației cât și o clasificare eronată a ei. Înfruntarea de secol 20 dintre Estul comunist și Vestul capitalist a fost, lăsând ideologia deoparte, încercarea a două superputeri de a se îngrădi reciproc. Conflictul global al zilelor noastre este mult mai puțin static.

Asistăm în schimb la un nou Mare Joc, o coliziune a marilor puteri care încearcă să-și reducă una alteia sferele de influență. Spre deosebire de Marele Joc din secolul 19 dintre Imperiul Britanic și Imperiul Rus, care a culminat cu lupta pentru dominație în Afganistan, Marele Joc de astăzi este global, mai complex și mult mai periculos, potrivit Rador, care citeaza o analiza a The New York Times.

Să-i spunem Jocul Triadelor. El implică trei jucători principali, Rusia, China și Occidentul, care concurează în trei moduri: geografic, intelectual și economic. Și există trei locuri în care diversele revendicări de putere ajung să se ciocnească: Siria, Ucraina și Pacificul. Multe dintre aceste conflicte definitorii pentru vremurile noastre pot fi definite printr-o combinație anume între aceste trei seturi.

În proporții diferite, guvernele și cetățenii de la Cairo și până la Copenhaga au devenit sceptici cu privire la faptul că democrația liberală și internaționalismul postbelic au fost, sau vor fi, alegerea corectă pentru ei. Pentru toți acești sceptici, China și Rusia stau deja pregătite în calitate de modele alternative și puteri protectoare, oferind noi aranjamente de poziționare bilaterală ori multilaterală. Nu vrei să urmezi legislația internațională, integrarea europeană și politicile anticorupție? Urmează-ne pe noi!

Ce se va dovedi mai atrăgător pentru guvernul egiptean, de pildă, în cazul foarte probabil al unei noi revolte în țară: o aliniere cu Europa, care e enervant de sensibilă la respectarea drepturilor omului, sau o aliniere cu Rusia, care a dovedit că va trece cu vederea opresiunea internă - chiar și atunci când un aliat folosește arme chimice împotriva propriului popor?

Dacă Rusia oferă neîndurare militară, China oferă o variantă mercantilă. Spre deosebire de Vest, China nu permite drepturilor omului și statului de drept să se pună în calea investițiilor. La sfârșitul lui 2017 China și-a mărit investițiile în Ucraina, anunțând că ea este o piesă importantă în noul ei Drum al Mătăsii către Europa. Guvernul din Kievul copleșit de corupție a proclamat deja fericit anul 2019 ca fiind „Anul Chinei” în Ucraina.

Sau să privim la Balcani. Ai putea, ca premier balcanic, să aștepți o veșnicie ca UE să te lase să aderi la club, prin adoptarea unor norme stricte și prin implementarea celor 80.000 de pagini de legislație necesară. Sau poți apela la investitorii chinezi, care nu-ți vor cere asemenea mofturi. În 2016 președintele chinez Xi Jinping și-a cheltuit trei zile din viață pe o vizită de stat în Serbia. Cu un an înainte, cancelarul german Angela Merkel nu s-a oprit acolo decât pentru câteva ore.

De atunci, companii chinezești controlate de stat au cumpărat cel mai mare producător de oțel din Serbia, Aeroportul Internațional Tirana din Albania și o importantă centrală electrică pe cărbune din România, concesionând totodată o parte din portul grecesc Pireu, pentru a numi doar câteva dintre achizițiile strategice ale Chinei în Europa.

Deși China nu pare atât de mânată de sentimente agresive anti-occidentale precum Rusia, Beijingul și Moscova împărtășesc același obiectiv strategic: să diminueze influența occidentală la nivel global. China vine cu banii necesari pentru constituirea unor noi alianțe, în vreme ce Rusia administrează otrava politică necesară pentru slăbirea celor vechi. E o potrivire perfectă.

Exact ca în Marele Joc din secolul 19, Kremlinul are avantajul că nu trebuie să-și facă griji în privința criticilor publice interne, în timp ce promovează agenda iliberală în străinătate. Din contră: dacă utilizarea forței militare în exterior tinde să destabilizeze guvernele occidentale, în Rusia ea pare să întărească și mai mult regimul președintelui Vladimir Putin.

Mai mult chiar, populația Rusiei exultă la atrocitățile comise de foștii ei conducători, precum și la ale celui actual. Conform unui sondaj din 2017 realizat de Centrul Levada, 38% dintre ruși îl consideră pe criminalul în masă Iosif Stalin drept „cea mai remarcabilă persoană” din istoria universală, el fiind urmat de dl Putin, cu 34%.

Aici se activează dimensiunea intelectuală a Marelui Joc: autocritica societală, străină unei mari părți a societății rusești, este o trăsătură definitorie a multor țări occidentale. Tensiunile exprimate și dezbătute public dintre stat și popor și dintre diverse facțiuni ale publicului sunt lucrul care motivează o societate liberală.

Însă puterea acestui scepticism se poate dovedi a fi o slăbiciune, dacă este exploatată de o forță ce urmărește să distrugă însuși conceptul de adevăr. În calitate de forță intelectuală, Rusia este pentru Europa ce era Mefisto pentru Faust: „Eu sunt Spiritul care neagă!” Pentru a-l parafraza pe Johann Wolfgang von Goethe, autorul celei mai faimoase variante a poveștii lor: cu tot ce Vestul a clădit, de bună seamă spre pieire ar trebui să fugă.
Acesta este motivul pentru care dezinformarea Rusiei și grotesca ei denaturare a adevărului sunt atât de eficiente. Dl Putin știe că europenii au o profundă neîncredere în guvernele lor în chestiuni legate de război și pace, mai cu seamă după ce câteva dintre ele s-au bazat pe informații falsificate pentru a justifica războiul din Irak. Otrava folosită în Anglia împotriva fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei lui și armele chimice lansate cu impunitate asupra copiilor din Siria nu omoară numai oameni, ci și încrederea în reprezentanții aleși de la Londra, Paris și Berlin.

Nu există nici o îndoială că în anumite momente comunitatea internațională și-a violat propriile norme, acționând îndoielnic din punct de vedere juridic sau chiar de-a dreptul ilegal, în Kosovo, Irak și Siria. Rusia și China fac exact opusul: își folosesc puterea de membri permanenți ai Consiliului de Securitate ONU pentru a bloca justiția și a submina Occidentul.

Cine va câștiga, pe termen lung? Este încă prea devreme pentru a ști dacă Vestul este dispus să răspundă colectiv la provocare. Vestea bună, totuși, este aceea că e posibil ca Rusia și China să piardă la noul Mare Joc. E costisitor să joci, iar acaparările de putere globală nestingherite de o viziune mai generală cu privire la o ordine globală tind să dea greș, întrucât resursele și viețile cheltuite în străinătate nu vor aduce pace și progres pe plan intern.

Poetul german Theodor Fontane a descris în mod faimos catastrofa din munții Hindukuș din 1842 care a pus capăt tentativei armatei britanice de a obține hegemonia în detrimentul Rusiei: „Cu 13.000 a început călătoria - unul s-a întors acasă din Afganistan.” Într-un fel sau altul, Rusia și China ar putea culege curând roade similare.

Articol de Jochen Bittner (redactor politic al cotidianului german Die Zeit)- The New York Times.
preluare RADOR



















1054 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version