Comandanții Statului Islamic care fug din Siria conlucrează cu grupări extremiste din Africa pentru a stârni un nou val migrator spre Europa în care să se infiltreze, afirmă șeful Programului Alimentar Mondial al ONU, citat deGuardian.

Boko Haram Foto: Captura YouTube

David Beasley, fost guvernator republican al Carolinei de Sud, a spus că Europa trebuie să se trezească și să-și dea seama care este strategia extremiștilor din regiunea Sahel, unde trăiesc 500 de milioane de oameni, a cărei destabilizare va crea un val migrator mult mai mare decât cel de acum câțiva ani.

Militanții care sunt alungați din Siria se aliază cu gruările teroriste locale pentru a-i folosi atât pentru recrutarea de noi luptători cât și pentru a trimite milioane de africani către Europa, declară el.

”Vă veți confrunta cu ceva similar cu ce a avut loc acum câțiva ani, diferența fiind că Isis si grupările extremiste se vor infiltra mai mult în valul migrator”, a declarat pentru Guardian Beasly, care se află la Bruxelles pentru un summit privind Siria.

”Ceea ce am falt noi este că ei intră în parteneriate cu grupari extremiste precum Boko Haram și al-Qaida pentru a împărți teritorii și resurse și continuă să se infiltreze și să destabilizeze cu speranța că vor genera migrație către Europa în care să se infiltreze pentru a crea haos”, a spus el.

”Mesajul meu pentru europeni este că dacă voi credeți că aveți o problemă de la o țară de 20 de milioane precum Siria din cauza instabilității și a conflictului ce duc la migrație, așteptați până ce marea regiune Sahel cu 500 de milioane de oameni va fi și mai mult destabilizată. Comunitatea europeană și cea internațională trebuie să se trezească în privința acestei probleme”, a declarat înaltul oficial ONU.