Cercetătorii de la Universitatea Aalto din Finlanda și Universitatea Cambridge au analizat într-un test online modul în care 168.000 de oameni obișnuiesc să scrie, și au aflat că cei care au scris cel mai rapid au folosit tehnica "rostogolirii", o metodă care presupune apăsarea tastei următoare înainte de a o elibera pe cea precedentă, scrie BBC.

tastaturaFoto: Google

Tehnica este dezvoltată de pasionații de jocuri. De cele mai multe ori, gamerii folosesc mai puțin mâna stângă, apăsând un număr mai mare de taste cu cea dreaptă, spune Antti Oulasvirta, profesor asociat de inginerie electrică la Universitatea Alto și unul dintre cercetătorii participanți în acest studiu.

Oulasvirta spune că tehnica "rostogolirii" este mai degrabă dobândită în timp, decât învățată - iar cel mai probabil, mulți oameni o folosesc deja atunci când scriu ceva familiar, cum ar fi numele sau parola.

Căutarea vocală va fi mai predominantă decât cea scrisă până în anul 2022, datorită progreselor înregistrate în tehnologia de recunoaștere a vocii, spune Ben Wood, expert în tehnologie la firma de analiză a pieței CSS Insights.